Sucevenii ar putea plăti
taxe şi impozite majorate cu 16 la sută
·
„Dacă va fi dată o hotărâre de Guvern, eu ca primar
trebuie să respect legea”, a explicat edilul şef Ion Lungu
Locuitorii municipiului
Suceava ar putea să achite, la bugetul local, dări mai mari. Aceasta potrivit
unei recent manifestate intenţii guvernamentale, care prevede o majorare cu 16%
al nivelului minim pentru impozitele şi taxele de competenţa autorităţilor
publice locale. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că, deocamdată, este
prematur să se discute despre o creştere a obligaţiilor fiscale în cauză, personal,
edilul şef exprimându-se pentru o menţinere a dărilor la mărimea actuală. De
altfel, potrivit acestuia, în Suceava, nivelul impozitelor şi taxelor locale a
rămas acelaşi de-a lungul mai multor ani. „Este
prematur să discutăm acest aspect, dar aşa după cum se ştie, taxele şi
impozitele locale nu au mai fost majorate din 2004, de când sunt primarul
municipiului Suceava. În acelaşi timp, unde-i lege nu-i tocmeală. Dacă va fi
dată o hotărâre, noi o vom aplica, nivelul fiind, probabil, cel minim
obligatoriu pentru autorităţile locale. Vrem să vedem actul normativ, pentru că
nu putem fi deasupra legii. Însă, personal, ca strategie, ca filozofie
bugetară, nu sunt pentru majorarea taxelor şi impozitelor”, subliniază
şeful executivului local.
Lungu se exprimă pentru
mărirea bazei de impozitare, atât prin identificarea de noi contribuabili, cât
şi prin declararea tuturor bunurilor impozabile. Pe de altă parte, şeful
municipalităţii relevă că, dacă va fi adoptată o hotărâre de Guvern de
majorare, legea va trebui să fie respectată.
„Mai degrabă, dorim să avem o plajă cât mai largă, astfel încât toţi
cetăţenii să vină să-şi plătească la Primărie respectivele obligaţii, inclusiv
aceea care au anumite bunuri pe care nu le-au declarat, în aşa fel încât să
încasăm cât mai mulţi bani. Însă nu este după mine, iar dacă va fi dată o
hotărâre de Guvern, eu ca primar trebuie să respect legea”, a explicat
primarul Ion Lungu. O eventuală majorarea a taxelor şi impozitelor locale ar
putea opera, în municipiul Suceava, din 2013.