Parteneriatele publice
private din Zona metropolitană vor duce la înfiinţarea a 5000 de locuri de
muncă
Municipalitatea suceveană
îşi pune mari speranţe în perfectarea de parteneriate publice private. Aceasta
după ce, la nivelul Guvernului, a fost înfiinţată - după cum precizează
primarul Sucevei, Ion Lungu - o unitate centrală pentru coordonarea parteneriatului
public privat. De altfel, în concordanţă cu demersurile guvernamentale, în
cadrul acestui organism a fost delegată şi o persoană din partea municipiului
Suceava, în cauză fiind şeful Direcţiei de Patrimoniu a executivului, Mihai
Jitariuc. „Domnul Jitariuc va fi
persoana de legătură din partea Primăriei cu această unitate centrală de implementare
a parteneriatului public privat”, a declarat edilul şef. Problematica
încheierii de parteneriate publice private va fi abordată şi în şedinţa de
astăzi a Consiliului director al Asociaţiei de dezvoltare intercomunitare „Zona metropolitană” Suceava. Preşedintele
acestei din urmă structuri, Ion Lungu, declară că ţinta o reprezintă parafarea
a cât mai multe parteneriate publice private, acestea fiind de natură să ducă
la înfiinţarea a circa 5000 de locuri de muncă. „Aşa cum a mai spus-o şi
altă dată, ne punem mari speranţe în parteneriatele publice private. Ne dorim
ca în Zona metropolitană să promovăm cât mai multe astfel de parteneriate. Şi nu
este vorba despre o chestiune demagogică sau populistă, pentru că, în perioada
următoare, ne propunem ca la nivelul acestei zone să creăm aproximativ 5000 de
locuri de muncă”, reliefează şeful administraţiei locale, Ion Lungu.