11 martie 2012


Baze sportive în 32 de localităţi sucevene
În judeţul Suceava ar putea fi construite zeci de baze sportive. Cel puţin aşa rezultă dintr-o informare a Consiliului Judeţean, în care se arată că obiectivele sunt prinse în Programul de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural şi de amenajare de baze sportive, instituit prin Ordonanţa Guvernului nr. 7 din 2006.   Astfel, în baza acestor prevederi legale, în judeţ au fost recepţionate 3 baze sportive, pe listă fiind cuprinse altele 29,  care se află în diferite faze de execuţie. În programul amintit sunt incluse 72 de localităţi sucevene, dintre care 32 cu baze sportive, iar 40 cu investiţii în poduri, podeţe, reţele de alimentare cu apă, reţele de canalizare şi instalaţii de tratare-epurare. Terminate şi recepţionate sunt  4 obiective de alimentare cu apă, două sisteme integrate de apă şi canalizare, precum şi 6 poduri. Încă 28 de proiecte sunt în curs de derulare fiind în diferite etape de realizare.     
Programul vizează dezvoltarea şi modernizarea spaţiului rural românesc, prin legarea zonelor în care acesta se aplică cu reţelele de drumuri comunale, judeţene şi naţionale, cu podurile, podeţele şi punţile pietonale apropiate. O altă latură se referă, -aşa cum arătat - la realizarea de baze sportive, programul prevăzând şi dezvoltarea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi de tratare-epurare a apei uzate.