Rabla” demarează efectiv din
aprilie
·
Anul trecut în judeţ au fost eliberate 4680 de tichete valorice, ceea ce ar
putea însemna că până la 1560 de suceveni şi-au luat maşini noi
Începând de pe 3 aprilie, debutează efectiv ediţia
2012 a Programului „Rabla” de stimulare a înnoii parcului naţional de autoturisme.
La fel ca în campaniile din 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei de
fiecare hârb, aceasta fiind exprimată
printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui
autoturism nou pot fi utilizate decât cel mult 3 cupoane valorice. Ministerul
Mediului şi Pădurilor a anunţat că „Rabla” din acest an porneşte de pe 19
martie, însă pentru început, parcursă va fi etapa de înscriere şi validare a
colectorilor şi producătorilor. În scopul predării autoturismelor vechi, proprietarii
persoane fizice se vor putea adresa firmelor colectoare în intervalul 3 aprilie
- 19 noiembrie 2012.
Datele Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava relevă
că, în 2011, 10 operatori suceveni au colectat autovehicule uzate, aceştia
fiind Maricol, OMT Metal, Tiger, Serv Vonec, Paltiniş, Polien ServCom, Alin for
you, Autoservice, Schiporemat şi Darex Auto. Conform declaraţiilor directorului
executiv al APM, Vasile Oşean, până în noiembrie 2011, aceştia din urmă au
eliberat 4680 de tichete valorice, ceea ce ar putea însemna că până la 1560 de
locuitori ai judeţului şi-au luat maşini noi prin intermediul programului
guvernamental. La ediţia anterioară, în judeţul Suceava fuseseră duse la unităţile de
dezmembrare autorizate 4.931 de autoturisme uzate, mai multe cu 531 faţă de
media pe ţară, de 4400 de maşini. În 2012, Administraţia Fondului pentru Mediu
are un buget de 114 milioane lei, sumă care va permite scoaterea din uz a
30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani. La nivel naţional, în ultimii 2 ani,
prin Programul „Rabla” de stimulare a înnoirii parcului auto, au fost casate
305.964 autoturisme uzate, fiind achiziţionate 101.766 de maşini noi, dintre
care 40.269 de origine autohtonă.