26 martie 2012


Comisie pentru  depistarea depozitelor de deşeuri de pe cursurile de apă  
·        Verificările au în vedere diminuarea efectelor unor eventuale inundaţii din această primăvară”, a declarat prefectul Sorin Arcadie Popescu.
În perioada 27 martie-6 aprilie, în judeţul Suceava se va desfăşura o verificare a modului în care au fost curăţate cursurile de apă şi amenajate şanţurile şi rigolele din localităţi, în vederea asigurării secţiunilor de scurgere a apelor mari. Controalele vor fi efectuate de o comisie constituită prin ordin al prefectului Sorin Arcadie Popescu, din aceasta făcând parte  specialişti ai Ministerului Mediului şi Pădurilor, Prefecturii, Administraţiei Bazinale de Apă “Siret”, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina”.  Vizate sunt cursurile de apă Suceava, Bistriţa, Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Sadova, Moldova, Izvorul Giumalăului, Suha, Suha Mare, Suha Mică, cât şi afluenţii acestora. În principal, se vor verifica existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos de pe malurile şi din albiile cursurilor de apă, precum şi din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor. Prefectul de Suceava atrage atenţia că, acolo unde nu vor fi respectate măsurile şi termenele stabilitate pentru remedierea deficienţelor, reprezentanţii Comisariatului Regional Suceava al Gărzii de Mediu vor aplica sancţiunile prevăzute de lege. „Pentru deficienţele constatate, comisia va dispune măsuri şi va stabili responsabilităţi, astfel încât orice pericol să fie îndepărtat imediat în vederea diminuării efectelor unor eventuale inundaţii în această primăvară”, a declarat şeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în teritoriu, Sorin Arcadie Popescu.