Chiar dacă mai ninge,
Primăria a pregătit
400.000 de răsaduri pentru aranjamentele florale de primăvară
·
În lucru sunt date studii de peisagistică pentru amenajarea sensurilor giratorii
Cu toate că stratul de
zăpadă este încă destul consistent, iar afară ninge, conducerea administraţiei
locale sucevene se pregăteşte pentru aranjamentele florale de anul acesta.
Primarul Ion Lungu susţine că vremurile în care municipiul era răscolit de
săpături a trecut şi că, anul acesta, Suceava
va redeveni un oraş al florilor. „Chiar dacă mai este iarnă, încă din
prima zi din martie, ne gândim la primăvară. Ne-am pregătit şi, pentru acest
an, cu foarte multe răsaduri de flori. Vrem să face un oraş frumos în această
primăvară. Disconfortul mare trecut, inclusiv în zona centrală, unde se va
lucra la finisări, cât şi la străzi, asfaltarea, producând un mai mic deranj,
dintr-un anumit punct de vedere. Ne dorim ca Suceava să redevină un oraş al
florilor, aşa cum a fost şi înainte”, a reliefat primul gospodar al urbei,
menţionând că în pregătire sunt 400.000 de fire de răsaduri de flori din circa 10
specii de flori. De asemenea, disponibile sunt 5000 de ghivece cu flori care
vor fi plasate pe stâlpii de iluminat public, precum şi 1200 de jardiniere,
care vor fi răspândite pe spaţiile verzi. Lungu subliniază că în lucru sunt
date studii de peisagistică pentru
amenajarea sensurilor giratorii, în special a celor de la intrarea
dinspre Fălticeni, de la ieşirea înspre
Ipoteşti şi a celui din Burdujeni, înspre Botoşani. Spaţiile verzi afectate de lucrările de
reabilitare iluminatului public vor fi semănate cu iarbă de gazon, iar în
cartiere vor fi plantaţi arbuşti. „Vom vopsi bordurile, balustradele,
grilajele, gardurile metalice, astfel încât până de Sărbătorile de Paşti ,
Suceava să devină un oraş curat”, a încheiat edilul şef Ion Lungu.