Demersurile pentru reabilitarea
Curţii Domneşti, suspendate pe motiv de necuprindere în PIDU
·
„La momentul în care am întocmit PIDU, situaţia
patrimoniului de la Curtea Domnească nu era clarificată, motiv pentru care nici
nu a fost prins în acest plan”, declară primarul Ion Lungu
Conducerea municipalităţii
sucevene a depus la Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Turismului, proiectul de reabilitare şi punerea în valoare a Curţii
Domneşti din centrul Sucevei. Acesta a fost trecut, însă, pe lista de aşteptare,
Primăria urmând a face unele modificări în documentaţie. Este vorba despre introducerea
proiectului în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană(PIDU), plan în care Curtea Domnească nu figura din
cauza unor nelămuriri de patrimoniu dintre administraţia suceveană şi Consiliul
Judeţean. „Avem de corectat nişte lucruri, în sensul reactualizării Planului
Integrat de Dezvoltare Urbană. Aceasta deoarece la momentul în care am întocmit
PIDU, situaţia patrimoniului de la Curtea Domnească nu era clarificată, motiv
pentru care nici nu a fost prins în acest plan. De aceea, pentru a putea
beneficia de finanţare, este necesar ca, la proiectele individuale, să modificăm, să reactualizăm PIDU”,
relevă ocupantul fotoliului din Areni, adăugând că proiectul este depus pe Axa
V.1. a POR – „Reabilitarea patrimoniului cultural”. Lungu crede că proiectul de
la Suceava are mari şanse de finanţare, mai ales în condiţiile în care, în
derulare este şi reabilitarea Cetăţii de Scaun. Edilul şef, Ion Lungu,
reliefează ca dacă acest lucru nu se va întâmpla anul acesta, fondurile ar
putea fi eliberate, cu siguranţă, în cadrul Programului de finanţare european
2013-2020. Investiţia este dimensionată la circa 17 milioane de euro(plus TVA),
dintre care 9 milioane de euro reprezintă contravaloarea lucrărilor de
construcţii montaj. Proiectul a fost întocmit gratuit de firma spaniolă
profilată Arena Teatro, acesta prevăzând
construirea unei clădiri care va avea rolul de „Centru de interpretare” a
Curţii Domneşti.