În cadrul măsurilor
promovate pe când era ministrul Agriculturii,
Flutur este nemulţumit de
numărul mic al proiectelor pentru servicii la sate
·
„La câte frâne şi birocraţie există, uneori este
descurajator, ştim lucrul acesta”, subliniază preşedintele
Consiliului Judeţean Suceava
·
„Anul trecut, PIB-ul României a fost salvat, în bună
parte, şi de producţia agricolă”, relevă şeful executivului
judeţean sucevean
Preşedintele Consiliului
Judeţean, Gheorghe Flutur, este nemulţumit de numărul mic al proiectelor pentru
înfiinţarea de întreprinderi mici şi mijlocii în mediul rural sucevean. Flutur spune că măsurile pentru finanţarea
serviciilor de la ţară au fost iniţiate pe vremea în care deţinea ministeriatul
la Ministerul Agriculturii, fondurile alocate putând ajunge până la 200.000 de
euro. Şeful administraţiei judeţene
susţine că în judeţ au fost promovate doar 80 de asemenea proiecte, fiind
dezamăgit că acestea încă nu au fost pe deplin înţelese de către locuitorii
satelor. „Stăm încă rău la fondurile care se referă la întreprinderile mici
şi mijlocii din mediul rural, respectiv la acele servicii de la ţară. Aici am
văzut că există doar vreo 80 de proiecte şi sunt foarte necăjit că acestea încă
nu s-au făcut înţelese. Pentru că eu sunt cel care le-am iniţiat, iar într-un
stat european aceste serviciile ajung până la 90% din activitate. Este vorba
despre fonduri de până la 200.000 de
euro pentru înfiinţarea unei mici afaceri, a unui atelier de reparat tractoare,
a unei manufacturi, cum ar fi o ţesătorie. Mă aştept ca mai multă lume să facă
aşa ceva”, reliefează şeful executivului judeţean sucevean. Flutur consideră
că, în perioada următoare, sunt obligatorii parteneriatele dintre primării şi întreprinzători,
astfel încât aceştia din urmă să poată rezista pe piaţă. Aceasta în ciuda
piedicilor pe care întreprinzătorii în cauză le întâmpină. „La câte frâne şi
birocraţie există, uneori este descurajator, ştim lucrul acesta”,
subliniază preşedintele Consiliului Judeţean. Flutur este de părere că actuala
criză economică poate fi combătută cu iniţiativă, precizând că mediul rural
este o resursă în acest sens. Lucru dovedit şi prin aportul din 2011 al
agriculturii la produsul intern brut. „Criza nu trebuie contemplată şi să se
facă poeme sau bocete despre ea. Criza trebuie atacă frontal, combătută cu
iniţiativă şi, nicăieri, ca în mediul rural, nu există mai multă resursă. Numai
anul trecut, PIB-ul României a fost salvat, în bună parte, şi de producţia
agricolă”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe
Flutur.