Mihai Cîmpan este şef
plin al organizaţiei PRM din reşedinţa de judeţ
Mihai Cîmpan a fost ales preşedinte al organizaţiei
municipale Suceava a Partidului România Mare. În urma recentei conferinţe de
alegeri de la filiala suceveană, Cîmpan, singurul înscris în cursă, a obţinut
unanimitatea sufragiilor participanţilor. „Pentru mine este o onoare să fiu
ales preşedinte pe municipiul Suceava al
Partidului România Mare. Împreună cu membrii Biroului municipal şi Biroului
judeţean vom încerca să rezolvăm problemele majore ale organizaţiilor din
teritoriu, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ”, subliniază proaspătul
preşedinte plin al PRM Suceava. Din vara anului trecut, Mihai Cîmpan a deţinut
interimatul la conducerea organizaţiei municipale Suceava a Partidului România
Mare. Aceasta după ce Vasile Celincă a eliberat această funcţie, urmând a se
concentra mai mult - în calitate de vicepreşedinte judeţean al formaţiunii -,
pe organizarea PRM la nivel de judeţ. Deşi încă nu a fost nominalizat un
candidat, noul lider al membrilor PRM din Suceava îşi propune ca organizaţia pe
care o conduce să atace în forţă fotoliul de primar la reşedinţei de judeţ, iar
la preşedinţia Consiliului Judeţean să susţină candidatura Stelei Acatrinei. Cîmpan
a declarat că, în perioada interimatului său, a cooptat noi membri, mai ales
din sectorul privat, respectiv din sfera comerţului şi serviciilor. Mihai Cîmpan
a făcut apel la suceveni să intre în rândurile membrilor PRM, astfel
încât organizaţia din urbea reşedinţă să
devină o forţă politică în judeţul Suceava. „Vom avea reprezentanţi în administraţia
locală, în cea judeţeană, cât şi în Parlamentul României”, a conchis Mihai
Cîmpan, liderul filialei municipale Suceava.