Fotbalul pentru copii, sprijinit cu 30.000 de lei de la bugetul local
Clubul sportiv Sport Style Suceava este ajutat financiar cu suma de 30.000 de lei de către Primăria municipiului reşedinţă. Clubul s-a adresat în acest sens autorităţilor locale, disponibilizarea banilor fiind aprobată de către aleşii suceveni în ultima şedinţă. „Este vorba despre un club sportiv pentru copii, care au ca activitate, în mod special fotbalul. Ca toată lumea din domeniul sportului acesta se află în criză, de aceea cred că este bine să sprijinim cu 30.000 de lei pe aceşti copii de la Sport Style”, a spus primarul Ion Lungu.
Pentru a putea da banii, municipiul Suceava a intrat în asociere cu Clubul sportiv Sport Style, acesta din urmă angajându-se la promovarea imaginii municipalităţii prin banere şi alte materiale promoţionale,precum şi prin inscripţionarea însemnelor Primăriei pe echipamentul de joc. Potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii publice locale.