Nicio sancţiune pentru folosirea ilegală a zilierilor
• Peste 100 de registre de zilieri au fost deja furnizate agenţilor economici care apelează la această formă de a-şi acoperi necesarul de personal
• Încălcarea prevederilor cu privire la întocmirea registrului poate fi sancţionată cu amendă de 6000 de lei
Deşi au iniţiat mai multe acţiuni de control, inspectorii de muncă suceveni nu au aplicat încă nicio amendă pentru nerespectarea prevederilor legale privind folosirea muncii zilierilor. Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Radu Ionuţ Creţuleac declară că peste 100 de agenţi economici au solicitat registre pentru evidenţa acestei categorii de lucrători, ceea ce înseamnă că noul act normativ este luat în serios. „Deocamdată, în judeţ, nu a fost aplicată nicio sancţiune în conformitate cu Legea zilierilor. S-au făcut foarte multe controale, existând peste 100 de registre de zilieri deja furnizate. Agenţii economici apelează la această formă elegantă, normală, de a-şi satisface necesarul de personal pentru muncă necalificată pe termen scurt”, arată inspectorul şef sucevean. Registrul de evidenţă a zilierilor este un registru cu regim special care se tipăreşte de Imprimeria Naţională, iar distribuirea se face la cerere şi contra cost de către ITM Suceava. Agenţii economici care au achiziţionat registre, conform Legii 52/2011, au obligaţia să le completeze, în ordine cronologică, cu toţi zilierii cu care au raporturi de muncă. Inspectorul şef Creţuleac pune în vedere că zilerii nu pot fi folosiţi decât la muncă necalificată. „Atragem atenţia că zilierii nu pot fi folosiţi la muncă care presupune calificare, ci la cea necalificată, precum cea de încărcător-descărcător, plantator, curăţenie şi nici într-un caz la construcţii”, reliefează Radu Ionţ Creţuleac. De altfel, conform noii legi, domeniile în care se pot presta activităţi care au caracter ocazional sunt agricultura, vânătoarea şi pescuitul, silvicultura, exploatările forestiere, piscicultura şi acvacultura, pomicultura şi viticultura, apicultura, zootehnia, spectacolele, producţiile cinematografice şi audiovizuale, publicitatea, activităţile care au caracter cultural, manipulările de mărfuri, precum şi activităţi de întreţinere şi curăţenie. Încălcarea prevederilor cu privire la întocmirea şi transmiterea registrului de evidenţă a zilierilor poate fi sancţionată cu amendă de 6000 de lei. Durata de muncă este minim de cel puţin zi, corespunzător cu 8 ore de muncă şi maxim 12 ore, respectiv de 6 ore în cazul minorilor. Perioada maximă de prestare a muncii către acelaşi beneficiar este de 90 de zile calendaristice, cumulate pe durata unui an. Vârsta minimă a persoanelor care pot desfăşura activităţi cu caracter ocazional trebuie să fie de minim 16 ani.
Nerespectarea prevederilor cu privire la durata activităţii se amendează cu 10.000 de lei.