Asociaţiile de proprietari nu vor mai putea aproba renunţarea la serviciile de la Termica
• „Nu va mai fi nevoie acordul asociaţiilor, unde este birocraţie şi alte interese, ci doar de înştiinţarea în scris a acestora”, declară primarul Ion Lungu
• Edilul şef atrage atenţia că atunci când preţul gazelor naturale va fi aliniat la cel de la agenţii economici, factura la sucevenii cu centrale de apartament va fi mult mai mare
Debranşările de la sistemul centralizat de termoficare nu se vor mai face cu acordul asociaţiilor de proprietari, ci doar cu înştiinţarea în scris a acestora. Declaraţia aparţine şefului administraţiei locale sucevene, Ion Lungu, care spune că acceptul va fi dat de Serviciul pentru relaţii de proprietari al executivului şi de societatea de termoficare Termica. Aspectele menţionate au fost discutate la Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunale(ANRSC) şi Consiliul Concurenţei şi au în vedere modificări care urmează a fi aduse Legii energiei nr. 325/2006. Lungu crede că este necesar ca metodologia de debranşare să fie simplificată, astfel încât fiecare cetăţean să poată opta pentru sistemul cu care doreşte să-şi încălzească apartamentul. „Nu va mai fi nevoie acordul asociaţiilor, unde este birocraţie şi alte interese, ci doar de înştiinţarea în scris a acestora. Când vin la Primărie sau Termica să ceară deconectarea, solicitanţii trebuie să facă dovada achitării la zi a datoriilor la energia termică”, arată edilul şef, adăugând că respectivii vor prezenta autorizaţie pentru noua instalaţie de încălzire, precum şi un angajament că vor achita cota parte la consumul de căldură de pe spaţiilor comune ale scării sau blocului. Lungu subliniază că, de asemenea, vor fi eliminate termenul de 30 de zile de anunţare a debranşării, precum şi monopolul Termica asupra efectuării operaţiunilor respective, în acest din urmă caz, pentru operativitate, putând interveni şi alte firme specializate şi autorizate.
• De dorit este ca acolo unde există solicitări de ieşire din sistem, să se debranşeze toată scara
Edilul şef reliefează să de dorit este respectarea principiului termoficării, potrivit căruia pe un condomeniu trebuie să funcţioneze un singur tip de sistem de încălzire. „Ar fi de dorit ca acolo unde există situaţii în care oamenii nu mai vor să stea la sistemul centralizat, să se debranşeze toată scara”, relevă Lungu, menţionând că, în caz contrar, este foarte greu de asigurat echilibrul termic pe o scară cu centrale termice individuale, abonaţii ai sistemului centralizat, proprietari debranşaţi sau apartamente cu numai o cameră încălzită. Primarul face apel la suceveni să rămână consumatorii ai sistemul centralizat de termoficare, atrăgând atenţia asupra scumpirii gazelor naturale. „În momentul în care preţul gazelor naturale va fi aliniat la cel de la agenţii economici, factura la cei cu centrale de apartament va fi mult mai mare. De aceea fac apel la suceveni să nu se debranşeze”, iterează ocupantul fotoliului din Areni, evidenţiind că actualii consumatori nu pot fi constrânşi să rămână la sistemul centralizat. Aceasta în ciuda unei tentative de proiect de Consiliul Local de interzicere a debranşării, ANRSC respingând această iniţiativă pe motiv de îngrădire a dreptului de liberă opţiune şi a concurenţei pe piaţă.
„Noi, autorităţile locale, societatea de termoficare, trebuie să convingem cetăţenii că avem şansa unui serviciu centralizat de încălzire civilizat în municipiul Suceava”, a încheiat primarul Ion Lungu, făcând referire la noua centrală care va fi amenajată în Lunca Sucevei.