Comasarea posturilor de poliţie din mediu rural lasă maşinile fără benzină
Reorganizarea Poliţiei ar putea lăsa maşinile de intervenţie şi fără combustibilul de care aveau parte până acum. Mesajul de atenţionare este tras de şeful Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică(ATOP), Petru Carcalete care semnalează că acest aspect este unul important şi de care trebuie ţinut cont la funcţionarea în noua structură. Carcalete crede că dacă problema aprovizionării nu va fi rezolvată, reorganizarea îşi va dovedi ineficienţa. „Cred că reorganizarea va avea rezultate, numai că nu ştiu cum se va întâmpla legat de aprovizionarea maşinilor cu combustibil, pentru că aici este chiar o mare problemă. În cazul în care nu vor fi aprovizionate cu suficient combustibil, ineficienţa lor se va vedea imediat”, a spus şeful ATOP, Petru Carcalete. Adjunctul şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, comisarul şef Viorel Onea, susţine că funcţionarea în noua structură va fi valabilă începând cu 1 septembrie şi că aceasta va veni în întâmpinarea comunităţilor locale. „Ne aflăm în plin proces de reorganizare, prin înfiinţarea secţiilor de poliţie, în special în mediul rural, unde vor fi comasate mai multe posturi de poliţie. Sperăm ca de la 1 septembrie acestea să fie operaţionale şi să aducă rezultatele pe care le-am preconizat, în ideea de servi mai bine şi de a ieşi în întâmpinarea comunităţilor locale”, reliefează Onea. Din informaţiile pe care la avem până acum, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava vor funcţiona 15 secţii de poliţie rurală în care sunt cuprinse şi Poliţia comunală Şcheia şi 6 posturi de poliţie comunale independente. Fiecare secţie de poliţie rurală va fi condusă de un ofiţer şi va avea în structura organizatorică alţi ofiţeri coordonatori şi agenţi de poliţie. Noul concept nu presupune desfiinţarea posturilor de poliţie din mediul rural, întrucât în fiecare comună va activa un agent de poliţie care va desfăşura preponderent activităţi de proximitate, va prelua sesizările cetăţenilor şi va asigura relaţia cu comunitatea şi reprezentanţii administraţiei publice locale.