Abuzuri la insolvenţa societăţii „Drumuri şi Poduri”
• Şeful CJ, Gheorghe Flutur, recunoaşte că a primit semnale negative inclusiv de la reprezentanţii CJ în AGA şi că se are în vedere înlocuirea firmei care derulează această procedură
Derularea procedurii insolvenţei la societatea „Drumuri şi Poduri” este marcată de nereguli, susţin reprezentanţii consilierilor judeţeni PSD. Aceştia au somat executivul să precizeze dacă a luat în calcul abuzurile pe care le face societatea care se ocupă de insolvenţa firmei de infrastructură judeţeană la care Consiliul Judeţean este unic acţionar. „Pentru că abuzuri pot fi numite cele care se întâmplă. Să ai bani, comenzi de execuţie şi să te opreşti din a executa, să opreşti firma, acesta este un abuz. Să-ţi pui o leafă de 5 ori mai mare decât una de bun simţ, este tot abuz”, a relevat alesul social-democrat Mihai Grozavu.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, arată că, dată fiind declanşarea procedurii de insolvenţă, executivul are posibilităţi limitate de a interveni. „Fiind în această procedură de insolvenţă, cu un administrator desemnat, de aici încolo, puterile noastre sunt limitate. Am făcut tot ce a depins de noi, având loc mai multe întâlniri în acest sens. Şi eu, personal, sunt total nemulţumit şi caut toate pârghiile care ne stau la îndemână, pentru că, prin insolvenţă, urmărim să rentabilizăm această societate”, a subliniat şeful executivului judeţean. Flutur recunoaşte că a primit semnale negative inclusiv de la reprezentanţii CJ în AGA şi că se are în vedere înlocuirea firmei care se ocupă de insolvenţă. „Ştim că au fost nişte blocaje acolo, cu acest administrator. S-a solicitat chiar înlocuirea lui, pentru că nu se poate să nu cumpere bitum şi să se asfalteze într-o lună de vară, doar aşa că nu ştiu ce s-a întâmplat acolo”, a explicat Gheorghe Flutur, menţionând că un nou termen în instanţă se va consuma pe 6 septembrie. Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie ale societăţii „Drumuri şi Poduri” Suceava au cerut încă din martie anul acesta deschiderea procedurii de insolvenţă şi reorganizare judiciară, în paralel trebuind a fi identificate soluţii de asigurare a lichidităţilor. Într-o informare a Consiliului de Administraţie se precizează că firma a intrat în zona de neprofitabilitate în anul 2009, când a înregistrat o pierdere de 3,9 milioane de lei, i în 2010 pierderea fiind de 4,1 milioane de lei. De asemenea, în primele două luni ale lui 2011 nerealizările s-au situat la nivelul de 454.257 de lei. Din informaţiile pe care le deţinem, administratorul judiciar al societăţii „Drumuri şi Poduri” este firma Euro Consulting a deputatului Mircea Grosaru.