La doar 1 an de utilizare efectivă, drumul naţional DN 17, modernizat cu fonduri destul de mari, începe să dea semne de cedare, a declarat, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Stela Acatrinei. Viceliderului peremist a reliefat că autorităţile judeţene au o adevărată pasiune a tăiatului panglicilor inaugurale, lucru care nu ar fi de condamnat dacă respectivele lucrări ar fi şi trainice. „Asistăm la o adevărată competiţie a tăiatului panglicilor şi asta nu ar fi aşa de rău dacă fondurile pentru investiţii ar fi folosite eficient şi conform destinaţiei, Însă, realitatea este tristă şi în detrimentul utilizatorilor, deoarece majoritatea lucrărilor sunt realizate de o calitate îndoielnică”, explică vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PRM. Acatrinei opinează că la execuţia efectivă ajung mult mai puţini bani decât cei aprobaţi iniţial, constructorii spunând că lucrează doar de câţi bani li se dă. Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean din perioada 2004-2008, a dat ca exemplu şi drumul judeţean Panaci-Bilbor, la 6 luni de la modernizarea arterei interjudeţene în carosabil apărând gropile, în timp ce podurile de pe traseu se clătină „Cine răspunde pentru modul în care ai fost făcute lucrările? Ori rămânem doar cu tăiatul panglicilor?”, se întreabă retoric Stela Acatrinei.