Abandonată, staţia de tratare a apei de la Dragomirna ar putea fi concesionată pentru agrement sau pescuit
• Până atunci, Primăria va asigura paza, astfel încât bunurile de acolo să nu dispară
Municipalitatea suceveană este obligată să preia în administrare staţia de tratare a apei Dragomirna. Hotărârea privind transferul bunurilor şi imobilelor concesionate până cum societăţii de utilităţi comunale ACET a fost aprobată, ieri, de către aleşii locali, deoarece după investiţiile din cadrul Programului ISPA, respectivul obiectiv este, practic, abandonat. Întrucât în ultimii ani consumul de apă industrială a scăzut dramatic, nici măcar Termica nu mai foloseşte apă din sursa cu pricina, preferând-o pe cea de la staţia de la Mihoveni. Aceasta din urmă a rămas disponibilă după ce cartierul Burdujeni a fost racordat la sursa de alimentare cu apă potabilă de la Berchişeşti, de pe râul Moldova. „Nici ACET şi nici Termica nu mai au nevoie de această staţie. Iniţial a fost varianta trecerii la Termica, însă cei de acolo nu au vrut să o preia, pentru că numai au un consum aşa de mare de apă, iar în perspectiva construirii noii centrale termice, necesarul va fi şi mai mic. O dată cu alimentarea cartierului Burdujeni din sursa Bechişeşti, societatea de termoficare se alimentează de la Mihoveni, staţia de la Dragomirna nemaifiind utilizată. Această din urmă capacitate era dimensionată pentru zona industrială, iar acum nimeni nu mai doreşte să o ţină în administrare”, relevă Lungu. Şeful administraţiei municipale spune că staţia de tratare a apei Dragomirna va fi trecută în conservare, între timp urmând a se găsi o firmă care ar putea investi într-o amenajare pentru agrement sau una destinată pescuitului. „Vom încerca să facem un caiet de sarcini, pentru o concesionare, să o dăm unui partener, să o folosească pentru o altă destinaţie, eventual pentru agrement sau pescuit”, arată Lungu, menţionând că, până atunci, Primăria va asigura paza, astfel încât bunurile de acolo să nu dispară. În calitate de concesionar, în iulie 1998, ACET a preluat gestiunea serviciilor publice şi bunurilor aferente activităţilor de captare, tratare, înmagazinare, transport şi distribuţie a apei potabile, canalizare şi epurare a apelor uzate menajere şi industriale. Contractul de concesionare a fost semnat pentru o perioadă de 30 de ani, însă, invocând măsuri de asigurare a eficienţei şi rentabilităţii societăţii, ACET a anunţat Primăria că renunţă la Staţia de tratare a apei Dragomirna. Staţia se află pe raza administrativă a comunei Mitocu Dragomirnei, iar ACET achita la bugetul acesteia din urmă taxe şi impozite de aproximativ 200.000 de lei pe an. Încă de acum 2 ani, directorul general al ACET, Ştefan Groza, anunţa că obiectivul de la Dragomirna ar putea fi închis. Conducerea societăţii de utilităţi comunale reliefa că această măsură ar putea fi luată pe fondul reducerii volumului livrat către Termica, pentru prepararea apei calde.