Soarta termoficării cu cărbune încă nu a fost scrisă
• Evoluţia situaţiei internaţionale, livrarea gazelor naturale la mâna producătorul rus, precum şi existenţa rezervelor de cărbune neexploatat, ar putea rezerva CET Suceava un rol important în viitor
• După accidentul atomic de la Fukushima, Germania renunţă la centralele nucleare, reorientându-se înspre cele pe combustibil fosil
• Chiar dacă sucevenilor li s-a promis energie termică ieftină de la o nouă centrală, preţul acesteia depinde de tariful aprobat de ANRE
• Din toamnă, agenţii economici vor fi obligaţi să achite gaze naturale scumpite cu 30%, o ţinere în frâu a tarifului la gicacalorie fiind aproape imposibilă
La Suceava, Adrem Invest Bucureşti urmează a amenaja o centrală termică în cogenerare de înaltă eficienţă, context în care actualul operator de termoficare, Termica, ar putea rămâne fără beneficiarii energiei termice produse la CET. Conducerea societăţii, împreună cu municipalitatea suceveană, încearcă să atragă pe eventualii investitori, însă prezenţa acestora a rămas doar la nivel de tatonare.
• Concesionarea CET este împiedicată şi de întârzierea cu care apar normele metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public privat
La licitaţia de concesionarea în scopul retehnologizării şi operării actualei Centralei Electrice de Termoficare(CET) nu s-a arătat interesat niciun ofertant. „În acest sens, prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor din data de 22 decembrie 2010, s-a aprobat continuarea acţiunii de implicare a sectorului privat prin procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”, se menţionează într-o informare a Termica, de la începutul anului, înaintată Prefecturii. Directorul generala Silviu Gemănari, declară că materializarea demersului este împiedicată atât de condiţiile puse de firmele româneşti şi străine care s-au interesat până acum, cât şi întârzierea cu care apar normele metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public privat. „Am scos CET la licitaţie în urmă cu vreo 2 ani, însă nu s-a prezentat nimeni. După aceasta, am declanşat procedura concesionării, contra unei redevenţe, dar, de asemenea nu am avut ofertanţi. S-au mai prezentat şi nişte ruşi, dar au făcut tot tatonări, urmând să revină cu specialişti”, subliniază Gemănari. În aceste împrejurări, CET ar urma să fie axată pe producţia de energie electrică, dar după ce, obligatoriu, la centrală vor fi făcute lucrări de adaptare, retehnologizare şi modernizare. Aceasta deoarece centrala în cogenerare a fost proiectată pentru producerea de abur industrial, de-a lungul ultimilor două decenii foştii beneficiari din perioada comunistă dispărând. Sosirea unui investitor la obiectivul din Lunca Sucevei este varianta cea fericită, în caz contrar - cu cheltuieli destul de semnificative, inclusiv cele legate de asigurarea pazei - Centrala Electrică de Termoficare trebuind a trece în conservare. Directorul general al Termica recunoaşte că, ţinând cont de evoluţia imprevizibile a situaţiei economice şi politice internaţionale, de posibile neînţelegeri la livrarea gazelor naturale de către producătorul rus, precum şi în condiţiile existenţei unei resurse consistente de cărbune neexploatat, CET, dată în funcţiune în anii 1987 şi 1988, i s-ar putea rezerva un rol important în viitor. Aceasta dacă ar fi să luăm în calcul că după accidentul atomic de la Fukushima, Germania renunţă la centralele nucleare, reorientându-se înspre cele pe cărbune.
La 1 octombrie, capacităţile de producţie pe huilă vor trece prin probele tehnologice, de la 15 octombrie începând, conform contractului, furnizarea de energie electrică în sistemul energetic naţional. Tot de la acea dată, dacă temperaturile exterioare o vor impune, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor avea căldură în locuinţe. Termica are perfectate contracte de preluare a energiei electrice cu Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Eo-n Electrica, pe parcursul unui an veniturile societăţii fiind realizate în proporţii egale de pe partea electrică, cât şi de pe cea termică. Pentru o cantitate limitată de 111.000 MWh pe an, firma suceveană are parte şi de schema guvernamentală de bonusare. Fiecare MWh este plătit cu 170 de lei, la suma în cauză adăugându-se bonusul este de 180 de lei pe MWh. Silviu Gemănari reliefează că societatea suceveană ar putea fi rentabilă doar în condiţiile în care CET ar livra în sistemul energetic toată energia electrică pentru care a fost proiectată să o producă. „Funcţionându-se în cogenerare, este clar că randamentul pe partea electrică este foarte bun doar atunci când şi consumul de energie termică este mare. Or, lucru acesta nu se întâmplă vara, perioadă în care consumurile specifice sunt foarte mari şi, practic, se merge în pierdere”, explică directorul general. Obiectul de activitate al Termica este producerea şi livrarea energiei electrice în sistemul energetic naţional, producerea energiei termice în scopul asigurării necesarului de energie termică solicitat de consumatorii urbani şi consumatorii industriali, producerea de apă tratată, dedurizată şi demineralizată, transportul şi distribuţia energiei termice sub formă de apă fierbinte necesară încălzirii şi preparării apei calde menajere pentru întreg municipiul, activitatea fiind concesionată de la Consiliul Local încă din anul 2000. Firma are în structura organizatorică şi funcţională Centrala Electrică de Termoficare(CET), cu funcţionare pe huilă şi puterea electrică instalată de 100 MW şi o capacitate termică instalată de 626,3 MWt, precum şi Centrala Termică(CT2) pe hidrocarburi, cu o capacitate termică instalată de 320,55 MWt.
Aceasta opinează că, din septembrie 2012, Adrem Invest Bucureşti ar putea da în folosinţă primul modul pe gaze naturale ale noii centrale termice în cogenerare de înaltă eficienţă. Întrucât acesta din urmă are o putere de circa 37 de gigacalorii, vârful de sarcină la asigurarea încălzirii populaţiei, insituţiilor publice şi celorlalţi consumatori, adică cel din decembrie, ianuarie şi februarie, ar putea fi preluat de CET. O dată cu darea în folosinţă la întreaga capacitate a centralei termice pe bază de gaze naturale şi biomasă, noul obiectiv va fi administrat de către Adrem Invest Suceava. Drept urmare, Termica va continua să deţină reţelele de transport şi cele de distribuţie a agentului termic, precum şi punctele termice, iar Centrala Electrică de Termoficare va fi supusă conservării. În această situaţie, 250 de lucrători din sistemul actual vor fi disponibilizaţi, păstraţi fiind şi 50-60 de muncitori şi oameni pentru pază, precum şi persoanele care lucrează la punctele termice. O parte dintre concediaţi, circa 50, vor fi absorbiţi la primul modul al noii centrale, iar alţii, tot încă pe atâţia, îşi vor găsi de lucru a aceasta pe parcursul realizării şi finalizării execuţiei. Astfel, Termica se va alege doar cu redevenţa încasată din concesionarea către Adrem Invest a sistemului de transport şi distribuţie a energiei termice.
• În contul subvenţiei, Termica are de încasat de la Primărie 39 de milioane de lei
La declanşarea procedurilor de amenajare a unui noi centrale termice în Lunca Sucevei, abonaţii sistemului centralizat de termoficare au primit promisiuni că se vor bucura de încălzire la un preţ acceptabil. Prin contractul semnat cu conducerile Primăriei Suceava şi Termica, firma bucureşteană Adrem Invest s-a angajat să livreze, „la gardul centralei”, energie termică la preţul de 116 de lei(fără TVA) de fiecare gigacalorie. La acest tarif se adaugă cel de 100 de lei pe gigacalorie pentru transport şi distribuţie, după toate probabilităţile, aceste urmând a fi modificate cel puţin în funcţie de evoluţia preţului gazelor naturale. Astfel, din toamnă, agenţii economici vor fi obligaţi să achite gaze naturale scumpite cu 30%, o ţinere în frâu a tarifului la gicacalorie fiind aproape imposibilă. „Preţul de 116 lei pe gigacalaorie a fost oferit la momentul respectiv. Acesta va fi, însă, în funcţie de cel al gazelor naturale, care este aprobat de către reglementator, adică de ANRE”, evidenţiază că directorul general al Termica. Silviu Gemănari, arată că, deocamdată, branşaţii la sistemul centralizat achită doar 185 de lei pe gigacalorie, diferenţa până la costul real fiind suportată din bugetul local. Aşa se face că, în contul subvenţiei cu pricina, producătorul, furnizorul şi distribuitorul actual de agent termic are de încasat de la 39 de milioane de lei, anual Primăria Suceava reuşind să vireze în conturile Termica, în medie, 14 milioane de lei. Centrala care va fi ridicată la Suceava de Adrem Invest este destinată să producă circa 44 MWh energie electrică şi până la 120 de MWh energie termică, fiind concepută în 3 module, dintre care două vor funcţiona pe bio-masă, iar unul cu turbine pe gaze naturale. Realizarea centralei loc în etape, prima componentă, pe gaze naturale, urmând a fi gata în decembrie 2012, dată la care va începe şi furnizarea de energie termică în sistem. Următoarele două module vor intra în funcţiune în 2013 şi 2014. Contractul a fost semnat pe 2 mai la Suceava, investiţia în primele două module se ridicându-se la 45 de milioane de euro, cel de al treilea costând încă 20 de milioane de euro.