• Anul acesta, de la bugetul local la C.S „Universitatea” au ajuns 800.000 de lei
Municipalitatea suceveană a îndreptat înspre echipa de handbal „Universitatea” Suceava încă o sumă de 100.000 de lei. Pentru anul 2011, în bugetul local a fost prin 1 milion de lei, primarul Ion Lungu precizând că din cauza crizei economice, posibilităţile financiare sunt limitate. Edilul şef speră într-o evoluţie bună a echipei universitare în Cupele Europene, în funcţie de aceasta urmând a fi găsite şi noi surse de finanţare. „Am mai achitat 100.000 de lei pentru handbal. Fac această precizare de fiecare dată pentru că este foarte greu din punct de vedere financiar. În acest an, dintr-un milion de lei aprobat, am repartizat prin buget suma de 800.000 de lei. Sper ca echipa suceveană să facă o figură cât mai frumoasă în Cupele europene. În funcţie de acest lucru, vom mai căuta şi alte surse de finanţare. Aşteptăm să păşească cu dreptul în această competiţie şi vom avea discuţii în acest sens în Consiliul de administraţie”, declară ocupantul fotoliului din Areni. Primarul a ţinut să informeze pe microbişti că cele două echipe de fotbal, Rapid CFR şi Sporting, vor disputa meciurile din noua ediţie a campionatului pe stadionul Areni. Lungu a mai menţionat că Primăria face, de asemenea, eforturi financiare pentru suporta cheltuielile cu utilităţile, pe cele de administrare şi întreţinere a gazonului. „Ne dorim ca pe echipa cea mai bine clasată la finele turului să o putem sprijini pentru o eventuală promovare în Liga a II-a în vara viitore”, a conchis edilul şef Ion Lungu.