Vechiul Cinema "Arta" din Iţcani, transformat, cu finanţare
europeană, în sediu de primărie
·
În cazul în
care nu se înregistrează contestaţie la licitaţie, contractul cu firma
constructoare câştigătoare va fi semnat săptămâna viitoare, execuţia efectivă urmând
a dura 24 de luni.
Licitaţia pentru execuţia lucrărilor prevăzute în proiectul cu
finanţare nerambursabilă europeană "Centrul multifuncţional Arta" din
cartierul Iţcani al municipiului Suceava a fost câştigată de asocierea de firme
sucevene Casa Grup şi Loial Impex. Suma adjudecată este de 4,82 de milioane de
lei, iniţial la Primăria reşedinţei de judeţ înregistrându-se 3 oferte, respectiv
una a asocierii Loial Impex&Casa Group
şi cele ale societăţilor Con Bucovina şi Building House. Ion Lungu, primarul
Sucevei, spune că în cazul în care nu va fi înregistrată vreo contestaţiei,
conform "obiceiului" din ultimii ani, contractul cu constructorul
ieşit învingător din competiţie va fi parafat luni, 29 iulie. "Dacă nu
este contestaţie, la începutul săptămânii viitoare vom semna contractul, în aşa
fel încât să demarăm lucrările la acest obiectiv important, cunoscut de
suceveni sub denumirea de sediul Primăriei din cartierul Iţcani", a
precizat Ion Lungu, şeful executivului din reşedinţa de judeţ. Proiectul
Centrului multifuncţional „Arta” Iţcani, a fost depus pe Axa 4.3 „Revitalizarea
comunităţilor defavorizate” a Programului Operaţional Regional POR 2014-2020,
Suceava fiind primul municipiu din Moldova care a făcut acest demers. În epoca
de aur, imobilul în cauză a găzduit cinematograful "Arta", sediul
reabilitat şi modernizat al Primăriei din Iţcani fiind prevăzut a avea 1.156 de
metri pătraţi, 826 de metri pătraţi la parter, iar 329 de metri pătraţi la
etaj. Bugetul local contribuie cu peste 100.000 de lei, termenul de realizare a
investiţiei fiind de 36 de luni de la semnarea contractului de finanţare, cu 24
de luni de execuţie efectivă. În clădirea modernizată a fostului cinematograf
„Arta” vor funcţiona servicii ale Primăriei Suceava, imobilul având, în acelaşi
timp, un birou al Poliţiei Locale, un cabinet medical, un centru de activităţi
recreative, un centru de consiliere şi informare, un centru educaţional şi
grupuri sanitare. Pe Axa 4.3 „Revitalizarea comunităţilor defavorizate” a
Programului Operaţional Regional POR 2014-2020, Primăria Suceava are proiecte
de 3,62 de milioane de lei pentru construirea unei grădiniţe în Burdujeni-sat
şi a alteia în zona centrală a urbei reşedinţă de judeţ.