Consilierii PSD nu mai pot face jocurile la proiectele de hotărâre care
angajează patrimoniul Sucevei
·
Cei 8 aleşi
social democraţi au votat sistematic împotriva propunerilor care se refereau la
modernizarea locurilor de parcare, noul Cod administrativ prevăzând că nu mai
este nevoie de două treimi din voturile plenului.
·
"Sper
ca, în al douăsprezecelea ceas, în mod simbolic, şi cei de la PSD să fie
alături de suceveni, chiar dacă nu mai este nevoie de votul lor", a declarat viceprimarul Lucian Harşovschi.
Consiliul Local Suceava va avea pe odinea de zi a şedinţei ordinare din
această lună, proiectului de reabilitare şi modernizarea a aproape 4.300 de
locuri de parcare de reşedinţă. Este vorba despre un demers care are loc în
cadrul proiectului mai larg de "modernizare a Sucevei la scara
blocului", cu care PNL a câştigat alegerile din 2016 pentru conducerea
administraţiei publice municipale capitala de judeţ. Proiectul parcărilor de reşedinţă este vechi
de 2 ani, iar de fiecare dată când a fost supus dezbaterii şi aprobării a fost
respins de aleşii PSD din deliberativul sucevean. "Acum 2 ani de zile, mai exact pe 7
iulie, am intrat în Consiliul Local cu proiectul de modernizare a 4.264 de
locuri de parcare, privind tot ceea ce înseamnă municipiul Suceava, indiferent
de cartier. Toate aceste parcări, pe care sucevenii şi le-au amenajat de-a
lungul timpului, cu balast, pietriş, beton, pavaj, urmează a fi reabilitate
total, aşa cum s-a mai întâmplat deja în alte zone", a declarat ieri,
într-o conferinţă de presă, Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei. Harşovschi
susţine că, de atunci şi până acum, nu s-a putut trece la materializarea
efectivă a proiectului din cauza consilierilor PSD, care au votat împotriva
proiectului de hotărâre care permitea să se declanşeze procedura de organizare a
licitaţiei pentru adjudecarea constructorului. "Din nefericire, timp de 2
ani de zile nu am găsit înţelegere în Consiliul Local. Pentru a trece proiectul
erau necesare două treimi din voturile consilierilor şi, din păcate, am depins
de votul celor de la PSD", evidenţiază Harşovschi. Viceprimarul spune că
problema este pe cale de a se rezolva, după promulgarea şi publicarea Codului
administrativ, care permite trecerea cu "jumătate plus unul" a
proiectelor de hotărâre de Consiliul Local care implică patrimoniul unităţilor
administrativ-teritoriale. "Sper ca, în al douăsprezecelea ceas, în mod
simbolic, şi cei de la PSD să fie alături de suceveni, chiar dacă nu mai este
nevoie de votul lor", a reliefat
adjunctul şefului executivului local sucevean, menţionând că proiectul a fost
blocat sub diferite pretexte, începând cu lipsa Registrului spaţiilor verzi, care,
între timp, a fost aprobat şi a intrat în vigoare. Lucian Harşovschi a precizat
că procedura prevede trecerea celor 4.264 de locuri de parcare în domeniul privat
al municipiul Suceava, urmată de ţinerea licitaţiei pentru desemnarea
executantului, constructor care, cel mai probabil, va face lucrările de modernizare
în 24 de luni sau chiar mai mult. În final, după încheierea şi intabularea
respectivelor parcele, parcările cu pricina vor fi trecute în domeniul public
la municipiului Suceava şi "nu vor mai putea fi revendicate, retrocedate
sau vândute". Consiliul Local Suceava are 23 de consilier, dintre care 8
ale celor de la PSD şi 3 ale aliaţilor de la ALDE. PNL are 10 voturi în deliberativul municipal,
liberalii contând pe cele 2 voturi ale aleşilor de la PMP.