02 iulie 2019


Odată cu deschiderea şantierului pentru modernizare,
Tarabagii din Piaţa Mică vor fi mutaţi pe o suprafaţă dezafectată de la "Zimbrul" 
·        "Într-o lună de zile se face licitaţia, iar după încă o lună se va da câştigătorul, iar eu sunt optimist că lucrările vor începe din toamnă", a declarat primarul Ion Lungu.
·        Agenţii economici cu magazine vor participa cu 15% din totalul investiţiei, aceşti urmând a-şi achita cota-parte la Primărie. 
Primăria Suceava este în căutarea unei soluţii temporare pentru mutarea comercianţilor de produse agroalimentare din Piaţa Mică pentru perioada în care  acesta va face obiectul lucrărilor de reabilitare. Potrivit primarului Ion Lungu, tarabele producătorilor agricoli şi-ar putea găsi locul, pe durata intervenţiilor, pe un teren din prejmă, care a aparţinut întreprinderii de tricotaje "Zimbrul", suprafaţă aflată acum în proprietate privată. "Până atunci când începem şantierul, trebuie să găsim o soluţie temporară pentru mutarea comercianţilor din zonă, dar nu este terenul nostru, ci o suprafaţă privată. Sper să găsim înţelegere la operatorul privat de acolo", a spus Lungu. În ceea ce îi priveşte pe proprietarii de magazine, spune că aceştia sunt parteneri în proiect, urmând participa cu 15% din valoarea totală a investiţiei în reabilitare şi modernizare. "Aceştia au fost incluşi în proiectul nostru, fiecare urmând a veni cu o cotă-parte la Primărie", a precizat primul gospodar la urbei reşedinţă.  În şedinţa de săptămâna trecută, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, valoarea de scoatere la licitaţie fiind de peste 10 milioane de lei.  În ceea ce priveşte demararea efectivă a execuţiei, şeful municipalităţii este încrezător că aceasta va începe, ce mai devreme, în august.   "Într-o lună de zile se face licitaţia, iar după încă o lună se va da câştigătorul,  iar eu sunt optimist că lucrările vor începe din toamnă", a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. 
În prima etapă, cea de anul acesta, prevăzute sunt lucrările de rezistenţă aferente parcării subterane cu 59 de locuri, cât şi cele de la parter şi acoperiş, inclusiv de la instalaţiile de alimentare cu energie electrică, instalaţiile de apă, instalaţiile de încălzire şi instalaţiile sanitare. Etapa a doua, este cea din anul viitor, programate sunt lucrările "închiderilor perimetrale" adică cele destinate montării de pereţi şi ferestre, dar şi finalizării instalaţiilor, inclusiv a ventilaţiei. Afectată este o suprafaţă de teren de 2.361 de metri pătraţi, soluţia tehnică fiind aceea a realizării unei parcări subterane cu acces auto şi pietonal din strada "Saturn", precum şi  din aleea comercială, însă în acest din urmă caz doar pentru pietoni. La parcare se adaugă o suprastructură constând într-un modul funcţional unitar acoperit şi închis cu panouri izolatoare şi tâmplărie termopan.