Drepturi necuvenite din pensii în valoare de peste 43.000 de lei
·
Lucrătorii
Casei de Pensii au descoperit 21 de cazuri incompatibilitate, dispunând recuperarea
sumelor încasate ilegal.
Casa Judeţeană de Pensii Suceava monitorizează cazurile de
incompatibilitate, de eventuale erori, cât şi posibila existenţă în plată
paralelă a mai multor dosare de pensii. Astfel, urmărite sunt identificarea
plăţilor necuvenite de pensii anticipate, anticipate-parţial, a pensiilor de
invaliditate şi a celor de urmaş, cât şi a plăţile nelegale de asigurări
sociale sau introducerea eronată a
codului numeric personal CNP. "S-a procedat la suprapuneri ale bazelor de
date proprii, precum şi ale acestora cu cele ale autorităţilor competente pentru evidenţa populaţiei, în
vederea identificării unor astfel de cazuri, procedându-se la corectarea
datelor, la constatarea de debitelor şi la recuperarea sumelor încasate
necuvenit", se arată într-o informare a instituţiei sucevene. Drept urmare,
lucrătorii CJP au identificat, doar în primul trimestru al anului, 21 de cazuri
incompatibilitate şi s-au stabilit debite care însumează 43.317 lei. Conform aceleiaşi informări, pentru
optimizarea cheltuielilor, Casa Judeţeană de Pensii Suceava s-a axat şi pe
diminuarea debitelor rezultate din plăţi necuvenite, inclusiv celor din
perioadele precedente, "soldul debitelor recuperate în primele 3 luni ale
anului fiind de 131.047 de lei".