În cartierele Sucevei,
Compania de electricitate nu asigură putere instalată pentru reîncărcarea
acumulatorilor vehiculelor electrice
·
Primăria
accesează un proiect de 1,88 de milioane de lei pentru dotarea cu 8 asemenea
staţii, însă aceste facilităţi vor fi la dispoziţie doar în zone centrale ale
municipiului.
·
"E-on
ar trebui să aibă transformatoarele corespunzătoare, însă, chiar şi aşa, în
final vom pune staţii în toate cartierele, inclusiv pe banii Primăriei", a declarat primarul Ion Lungu.
Primăria municipiului Suceava a depus la Administraţia Fondului de Mediu
un proiect pentru amenajarea a 8 staţii de reîncărcare a acumulatorilor
autovehiculelor electrice. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de
presă, de către primarul Ion Lungu, care a precizat că valoarea proiectului
este 1,88 de milioane de lei, partea de contribuţie care revine autorităţilor
municipale fiind una de 10% din totalul finanţării. Potrivit şefului executivului sucevean, câte
o staţie va fi amplasată în zonele Complexului comercial "Bucovina",
Teatrului Municipal "Matei Vişniec", parcării de pe strada
"Gheorghe Doja" şi pe strada "Alexandru cel Bun" în
apropierea Primăriei. Câte două staţii de reîncărcare vor fi amenajate în preajma Universităţii "Ştefan cel
Mare" şi în parcarea Hotelului "Bucovina". Lungu spune că ar fi
fost de dorit ca asemenea facilităţi să fie accesibile şi în zone mai puţin
centrale ale reşedinţei de judeţ, însă, la această dată, compania de
electricitate nu oferă de puterea instalată necesară. Pe de altă parte,
montarea de transformatoare adecvate ar fi presupus un timp mai îndelungat, iar
Primăria ar fi ratat proiectul cu finanţare guvernamentală. "Sigur o problemă se referă la aceea că
este necesară o putere instalată foarte mare, iar E-on ar trebui să aibă transformatoarele
corespunzătoare. Însă, chiar şi aşa, în final vom pune staţii în toate
cartierele, inclusiv pe banii Primăriei. Aceste staţii sunt binevenite, iar
odată cu sosirea autobuzelor electrice vom avea posibilităţi mai mari de
reîncărcare a acumulatorilor", a
subliniat Ion Lungu, primarul Sucevei. În cadrul Proiectului
Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o municipalitate verde”, cu un
buget total de 2,77 de milioane de franci elveţieni în Suceava au fost
amenajate 14 staţii de încărcare standard, 14 staţii de încărcare rapidă, 56 de
locuri de parcare pentru vehicule electrice, precum şi un dispecerat. Cu
finanţare s-au achiziţionate 11 autoturisme electrice, 12 furgonete electrice,
o auto-măturătoare electrică, o auto-cisternă electrică, cât şi 10 biciclete
electrice. Din economiile realizate, ulterior s-au adus în Suceava şi 5
autobuze electrice de capacitate mică, valoarea contractului fiind de 4,7 milioane de lei.