·
Este
vorba despre preşedinţi şi locţiitori ai acestora, precum şi de operatori de
calculator pentru verificarea legalităţii votului.
Judeţul
Suceava are asigurată resursa umană pentru Corpul experţilor electorali din
care vor fi desemnaţi preşedinţii şi locţiitorii acestora în birourile
electorale ale secţiilor de votare, cât şi pentru operatorii de calculator care
vor fi prezenţi în fiecare secţie, în vederea verificării cu mijloace
electronice a legalităţii exercitării dreptului de vot. Anunţul este făcut de
Constantin Harasim, prefectul judeţului Suceava, care a avut o întâlnire de
lucru cu Ovidiu Constantin Butnariu, reprezentantul teritorial al Autorităţii
Electorale Permanente, în scopul abordării detaliilor privind modul de
organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru autorităţile administraţiei
publice locale. Reprezentantul sucevean al Guvernului în teritoriu face
cunoscut că, concomitent, Autoritatea Electorală Permanentă şi primarii unităţilor
administrativ-teritoriale din judeţ procedează la actualizarea Registrului electoral,
în baza acestuia urmând a fi întocmite listele electorale permanente. Pe de
altă parte, pe 22 martie 2016, ora 11.00, potrivit competenţelor specifice, Instituţia
Prefectului judeţului Suceava şi Autoritatea Electorală Permanentă vor ţine o
şedinţă cu primarii şi secretarii tuturor unităţilor administrativ-teritoriale,
prilej cu care vor fi prezentate principalele atribuţii care le revin acestora,
în vederea bunei organizări a procesului electoral din luna iunie 2016. Pe pagina
web a Instituţiei Prefectului
judeţului Suceava a fost publicată toată
legislaţia referitoare la alegerile locale, acesta putând fi consultată de
către orice persoană interesată.