Pentru alegerea primarului şi membrilor
deliberativului,
O secţie de votare este desfiinţată, iar altele
sunt „relocate”
·
Trei secţii de
votare sunt nevoite să se mute din Casa Culturii, ca urmarea faptului că
spaţiile cu pricina sunt închiriate în vederea desfăşurării de activităţi
diverse, cu caracter non-cultural.
·
Secţia
electorală nr. 32 nu va mai funcţiona în locaţia de pe strada „Cernăuţi”,
aceasta fiind desfiinţată din cauza falimentului agentului economic care o
găzduia.
Autoritatea
Electorală Permanentă (AEP) a aprobat modificările cerute de Primăria
municipiului Suceava în ceea ce priveşte numărul şi amplasarea secţiilor de
votare care vor primi pe alegători la alegerile locale din iunie, anunţă
primarul Ion Lungu. „Am solicitat la Autoritatea Electorală Permanentă pe
deoparte modificări în secţiile de
votare, precum şi înfiinţarea a unora noi. Aceasta din raţiuni obiective,
pentru că niciodată nu am pus înainte raţiuni electorale la Primăria
municipiului Suceava ”, a informat şeful municipalităţii. Cererea către AEP a
fost înaintată încă din urmă cu 6 luni, iar potrivit aprobării recent sosite la
Primărie, Secţia electorală nr. 32, aferentă votanţilor de pe străzile
„Cernăuţi” şi „Ilie Pintilie”, nu va mai funcţiona la alegerile locale din 5
iunie, aceasta fiind desfiinţată din cauza falimentului agentului economic care
o găzduia. „Acolo nu mai sunt condiţii pentru funcţionarea unei secţii de
votare, cetăţenii din zonă fiind relocaţi la ”, a declarat edilul-şef Ion Lungu. Alte 3 secţii de votare sunt nevoite să se
mute din Casa Culturii, ca urmarea faptului că spaţiile cu pricina sunt
închiriate în vederea desfăşurării de activităţi diverse, cu caracter
non-cultural. Astfel, la următoarele
scrutine electorale secţiile în cauză vor fi deschise sub acoperişul Centrului
„Cultural Bucovina”, modernizat şi recent dat în folosinţă. Totodată, la
Centrul de conservare a tradiţiilor populare de pe strada „Universităţii” va fi
mutată Secţia de votare de pe strada „Leca Morariu”, care de regulă, era
amenajată în grădiniţa „Piticot” şi care „nu mai oferă condiţiile optime”. În
cele din urmă, Secţia de votare din interiorul Staţiei CFR Suceava Nord -
clădire aflată în lucrări de reabilitare - va fi pusă la dispoziţia electorilor
în sediul Grădiniţei cu program normal nr.7 din Iţcani. La alegerile pentru
autorităţile administraţiei publice locale, în municipiul Suceava vor funcţiona
63 de secţii de votare.