Sala de şedinţe a Consiliului
Local este nereprezentativă
·
Primăria lansează un concurs de proiecte pe tema
Cetăţii de Scaun, iar cu toate că atmosfera din timpul dezbaterilor este
apăsătoare, printre lucrările se numără inclusiv coborârea plafonului.
Sala de şedinţe
a Consiliului Local Suceava va fi reamenajată, a anunţat primarul urbei
reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. Şeful executivului municipal sucevean considerând
că aceasta, aşa cu arată în prezent, este una nereprezentativă. În acest sens, Primăria
municipiului Suceava lansează un concurs de proiecte, printre cerinţe figurând
şi aceea potrivit căreia soluţia de amenajare prezentată de competitori să
reflecte inclusiv elemente cu rezonanţă istorică locală specifică. Astfel,
conform edilului-şef fundalul sălii de la etajul al cincilea al imobilului
administrativ din Areni ar urma
să aibă ca tematică Cetatea de
Scaun a Sucevei. Cu toate că şedinţele
deliberativului local sunt îndelungate, disputele dintre reprezentanţii
grupurilor politice aprige, iar atmosfera destul de apăsătoare, printre
lucrările de reamenajare se numără inclusiv coborârea plafonului. „Astăzi
avem o sală de Consiliul Local care nu ne reprezintă aşa cum trebuie. Vrem, să
facem un concurs de proiecte pe această temă, să coborâm plafonul, să amenajăm
un fundal cu ceea ce ne reprezintă, de exemplu Cetatea de Scaun. Însă, aici,
vor veni specialiştii şi îşi vor spune punctul de vedere”, a precizat şeful
administrativului local sucevean, Ion Lungu.