Licitaţiile
publice organizate de Primăria Suceava vor fi lansate numai în Sistemul
Electronic de Achiziţii Publice
·
„Pentru a nu lăsa loc de interpretare, sunt de
acord ca licitaţiile să se desfăşoare doar sistem electronic”, a explicat
primarul Ion Lungu.
Toate
licitaţiile publice organizate de Primăria municipiului Suceava vor fi lansate
în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţă primarul Ion Lungu. Edilul-şef
face această afirmaţie pe fondul publicării în Monitorul Oficial a prevederilor
legale care modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34 din 2006 a
achiziţiilor publice. Potrivit lui Lungu, noile reglementări statuează că, în
2016, cel puţin 60% din achiziţiile publice se vor desfăşura în sistem
electronic. Astfel, anul viitor se va ajunge la o pondere de 80% în total,
urmând ca în 2018 toate licitaţiile să
facă obiectul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice. „Încă înainte de
acest termen am luat măsura ca toate licitaţiile care vor fi de acum încolo,
până la sfârşitul anului, să fie lansate în SEAP. Este un lucru absolut corect,
astfel încât să nu lăsăm loc de interpretare, iar eu sunt de acord ca
licitaţiile să se desfăşoare doar în sistem electronic”, a explicat Ion
Lungu, primarul Suceava.
Guvernul
României a aprobat o hotărâre care a
modificat şi completat HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor metodologice
de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie
publică din OUG nr. 34/2006. La
recomandarea Comisiei Europene, noile prevederi îşi propun să
soluţioneze unele probleme ridicate în practica achiziţiilor publice şi,
totodată, să elimine piedicile invite în activitatea autorităţilor
contractante.