Raed Arafat, cetăţean de onoare al judeţului
Suceava
·
Lucrările
de reabilitare şi modernizareaa UPU-SUMRD Suceava vor fi recepţionate oficial pe 5 aprlie, iar potrivit unor surse dr. Red Arafat este invitat să
taie panglica inaugurală.
Şeful
Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, secretarul de stat
în Ministerul Afacerilor Interne, va fi declarat cetăţean de onoare al
judeţului Suceava. Un proiect de hotărâre în acest sens se află pe ordinea de
zi a şedinţei ordinare de joi deliberativului judeţean, al căruia iniţiator
este vicepreşedintele executivului, Alexandru Rădulescu.
Potrivit
adjunctului şefului administraţiei judeţene, dr. Raed Arafat a sprijinit, încă
de la înfiinţarea în 2001, dotarea şi creşterea calităţii serviciilor medicale
acordate de în cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU-SMURD), a
Spitalului de Urgenţe „Sfântul Ioan Cel
Nou” Suceava. Vicepreşedintele cj
Alexandru Rădulescu susţine că, în calitate de ministru, dr. Raed Arafat a
alocat fondurile necesare reabilitării faţadelor şi anvelopării celor 6 corpuri
de clădire ale Spitalului Judeţean, precum şi, în proporţie covârşitoare, cele
pentru extinderea şi modernizarea UPU-SMURD, unitatea de primire a urgenţelor
din Suceava urmând a fi una dintre cele mai moderne din ţară. „Preocuparea
pentru creşterea calităţii serviciilor sucevene şi sprijinul constant acordat
în acest sens, reprezintă motive întemeiate de recunoaştere a meritelor
domnului dr. Raed Arafat, secretar de sta în Ministerul Afacerilor Interne, şef
la Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, şi recunoaşterea acestuia drept cetăţean de onoare al municipiului
Suceava”, iterează Alexandru Rădulescu, vicepreşedinte la Consiliului Judeţean. Unitatea de primire a Urgenţelor - SMURD Suceava
a fost amenajată în 2001, de la înfiinţare înregistrându-se o triplare a
numărului de pacienţi. Astfel, în 2015 au beneficiat de servicii medicale de
urgenţă 93.273 de persoane, dintre care 25.721 de copii. Lucrările
de reabilitare şi modenizare a UPU-SUMRD Suceava vor fi recepţionate pe 5 aprilie, iar potrivit unor surse dr. Red Arafat este invitat să taie
panglica inaugurală, prilej cu care i se va decerna şi diploma de Cetăţean de
onoare al judeţului Suceava. Proiectul are valoarea 2,5 milioane de euro, suprafaţa UPU-SMURD Suceava
crescând de la 780 de metri pătraţi la 1.900 de metri pătraţi. Circa 4,5
milioane de lei sunt folosiţi pentru dotarea cu aparatură şi echipamente
medicale, printre care un electrocardiograf, un defibrilator manual şi un eco-doppler
color cu trei sonde.