Formaţiunile stâncoase
de pe DN 18 au fost distruse de pirotehnişti
În urma
intervenţiei echipelor pirotehnice ale inspectoratelor de urgenţă din judeţele
Suceava şi Neamţ au fost dislocate formaţiuni stâncoase pe o suprafaţă de
aproximativ 100 de metri pătraţi, acestea fiind distruse prin procedeu
electric. Plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului
pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava precizează că la distrugere
folosite au fost 16 kilograme dinamită şi 2 capse detonante electrice.
Potrivit oficialului ISU Suceava, miercuri dimineaţă, la ora 8:30, nu mai era necesară intervenţia
pirotehniştilor, forţele aflate la faţa locului lucrând pentru degajarea
carosabilului, pe DN18, cu o zi înainte acesta fiind blocat cu formaţiuni
stâncoase pe o lungime de aproximativ 50 de metri. Reamintim că marţi, pe
drumul naţional ce face legătura între Cîrlibaba şi Ciocăneşti, circulaţia
rutieră a fost închisă din cauza prăbuşirii unor formaţiuni stâncose de pe
versantul din prejmă. Instituţia Prefectului Judeţului Suceava anunţă că porţiunea din DN 18
blocată cu prăbuşiri de formaţiuni stâncoase a fost degajată parţial, un sens
de mers fiind redat traficului. „În urma
informării primite de la Secţiei Drumuri Naţionale Cîmpulung Moldovenesc,
începând cu ora 9.00 s-a reluat traficul pe un singur sens pe DN18, pe raza comunei
Cîrlibaba”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei sucevene. Potrivit sursei citate, se preconizează că în jurul orelor 11.00-12.00,
circulaţia pe tronsonul Iacobeni-Borşa,
să se desfăşoare pe ambele sensuri de mers.