Municipiul
Suceava, al doilea după Bucureşti, pe lista CNI pentru modernizarea
Patinoarului artificial
·
Proiectul vizează intervenţii de modernizare
care ar permite obiectivului de pe strada „Universităţii” să găzduiască
competiţii de hochei de anvergură naţională sau chiar internaţională.
Municipiul Suceava a fost prins pe lista sinteză a
Companiei Naţionale de Investiţii de pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale
şi Administraţiei Publice, în vederea alocării de fonduri pentru lucrările de
acoperire a Patinoarului artificial de pe strada „Universităţii”. „Luni voi merge al Bucureşti pentru a depune scrisoarea de includere în
programul de investiţii a Companiei Naţională de Investiţii”, a declarat ieri primarul Ion Lungu. Conform şefului
executivului local, pe lista în cauză municipiul Suceava este al doilea din
ţară după Bucureşti, în ordine urmând Ploieşti, Buzău, Iaşi, Piatra Neamţ, Brăila
şi Craiova. În septembrie 2014, Primăria municipiului Suceava a înaintat
Federaţiei Române de Hochei o scrisoare prin care îşi exprimă intenţia de
demara lucrări de acoperire cu fonduri europene a Patinoarului artificial.
Şeful administraţiei publice locale, Ion Lungu, arăta, la cea dată, că
proiectul vizează intervenţii de modernizare care ar permite obiectivului de pe
strada „Universităţii” să găzduiască competiţii de anvergură naţională sau
chiar internaţională. În acelaşi an, cu
bani din bugetul local, montată a fost o nouă centrală termică, instalaţia de
încălzire în sistem centralizat fiind foarte veche şi nemaidând randament. În
2008, cu 600.000 de lei investiţii a fost reabilitată pista şi înlocuită
instalaţie frigorifică pe bază de amoniac, care prezenta reale riscuri de
producere a unor accidente. Echipamentele noi sunt în conformitate cu normele
europene, folosind freoni ecologici. „În măsura în care vom acoperi Patinoarul
este un lucru bun, un lucru cerut de
suceveni, iar dacă vom reuşi să atragem bani guvernamentali, de la
Compania Naţională de Investiţii, este cu atât mai bine”, a explicat şeful
administrativului din Suceava, Ion Lungu, menţionând că acoperea Patinoarul
artificial ar putea costa tot 500.000 de lei.