Universitatea
„Ştefan cel Mare”, locul întâi la brevete de invenţii
·
„Ne prepunem să ajungem
pe locul întâi şi la transferarea acestora către industrie”, a declarat
prof. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV.
Rezultatele
activităţii de inovare din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava sunt
reflectate de Buletinele Oficiale de Proprietate Intelectuală (BOPI) publicate
de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi baza de date „Espacenet”
a Oficiului European de Brevete (EPO). Astfel,
în anul 2015, 34 de cereri de
brevete şi 13 brevete ale USV au fost publicate în BOPI şi indexate
„Espacenet”, rezultat care situează instituţia de învăţământ superior suceveană
în topul universităţilor româneşti, urmată fiind de Universitatea Politehnică
Bucureşti, cu 11 brevete; Universitatea Tehnică din Cluj Napoca şi
Universitatea „Transilvania” din Braşov, cu câte 8 brevete, precum şi de
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, cu 7 brevete acordate de OSIM.
Remarcabile la acest rezultat sunt
contribuţiile grupurilor conduse de prof. univ. dr. ing. Gheorghe Gutt şi de
regretatul prof. univ. ing. Dorel Cernomazu. „Suntem preocupaţi pentru
asigurarea în viitor a suportului logistic şi financiar pentru transferarea
către industrie, către economie, a acestor brevete de invenţie, la care ocupăm
locul întâi. Ne prepunem să ajungem pe locul întâi şi la transferarea acestora.
Sigur, este un obiectiv greu de îndeplinit şi care nu depinde numai de noi, dar
trebuie să găsim cât mai multe modalităţi şi soluţii. De altfel, în aceste luni
lucrăm la mai multe asemenea proiecte de transfer tehnologic”, a reliefează
prof. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cele Mare”
Suceava.
În bugetul din anul 2015, veniturile provenite din proiecte de cercetare sau dezvoltare cu finanţare nerambursabilă au fost de peste 10 milioane de euro, aproximativ 47% din total, depăşind finanţarea instituţională, de circa 8 milioane de euro. Cea mai mare parte a acestor venituri provin din cele 16 proiecte finanţate din fonduri structurale (14 POSDRU ŞI 2 POSCCE). Anul 2015 este caracterizat de implementarea celui mai mare proiect dedicat cercetării din istoria USV, respectiv „MANSiD”, în valoare de 31,46 de milioane de lei (circa 7 milioane de euro), proiect coordonat de prof. univ. dr. ing. Mihai Dimiam. De subliniat, de asemenea, este asocierea USV în proiectul condus de prof. dr. ing. Gheorghe Gutt, care s-a clasat pe primul loc în cadrul competiţiei POC „Întreprinderi inovatoare de tip start-up şi spin-off”, care pune bazele dezvoltării primei companii spin-off asociate Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Veniturile din activitatea de cercetare-dezvoltare au fost de 4,49 de milioane de euro în 2011; 4,09 milioane de euro în 2012; 4,25 de milioane de euro în 2013; 2,9 milioane de euro în 2014 şi de 10,57 de milioane de euro în 2015.