35% din străzile sucevene sunt neasfaltate
·
„Ne dorim
să asfaltăm cât mai multe străzi nemodernizate”, a reliefat edilul-şef Ion Lungu.
Primarul Ion Lungu pregăteşte o strategie de
modernizare cu finanţare europeană a străzilor din municipiu Suceava, a anunţat
ieri, într-o conferinţă de presă, edilul-şef sucevean. Astfel, propuse pentru
asfaltare sunt 100 de artere din reşedinţa de judeţ, proiecte în acest sens
urmând a fi întocmite şi depuse în perioada următoare. Într-o primă fază,
vizate sunt 40 de străzi, pentru care vor fi cheltuite, în medie, câte 200.000
de euro. Acestea se vor adăuga celor 15 căi rutiere modernizate cu finanţare
locală şi europeană, începând din 2004, de când Ion Lungu este şef al
executivului din reşedinţa de judeţ. În cauză sunt bulevardele principale şi
traseele pentru transportul în comun. „Ca
strategie, în următorii 5 ani vom aloca câte 5 milioane de euro pe an. Noi am
accesat deja câte 2 proiecte de 8 milioane de euro din fonduri europene, pentru
reparat străzi. În ideea că vom obţine măcar încă 8 milioane de euro, aceasta
însemnă câte 200.000 de euro pentru fiecare din cele 40 de străzi. La suma
amintită se vor adăuga şi fondurile proprii, iar în 5 ani toate acestea străzi
vor putea fi modernizate”, a subliniat şeful administraţiei locale
sucevene, accentuând că succesul iniţiative depinde şi de recuperarea cele 15
milioane de euro pe care contribuabilii le au către bugetul municipal. În acest
an, de la bugetul municipiului Suceava se vor cheltui cu infrastructura rutieră
peste 33 de milioane de lei (7,57 de milioane de euro), dintre care 20 de
milioane de lei, pentru reparaţii, iar diferenţa cu investiţiile. Reparaţiile
vor cuprinde 200 de străzi, pe 12 turnându-se covoare asfaltice integral.
Altele 7 artere de circulaţie vor fi modernizate. În evidenţa Primăriei
municipiului Suceava se află 311 străzi, faţă de anul 2004, când erau 237 de
artere, cu 74 mai puţine. Din total, 201 de artere, adică 65%, sunt asfaltate, iar 110, respectiv
35% sunt nemordernizate. „Au apărut 74
de străzi noi, în principal pe Aleea Dumbrăvii, Dealul Mănăstirii, Zona Lanişte
şi Zona Autoservice. Ne dorim să asfaltăm cât mai multe străzi nemodernizate”,
a reliefat edilul-şef. Printre cauzele obiective ale acestei situaţii, Ion
Lungu a enumerat ritmul alert de apariţie de noi artere, cât şi obligaţia
introducerii, înaintea asfaltării, a reţelelor de apă şi reţelelor de
canalizare. Pe de altă parte, există probleme de lămurire a statutului juridic
al unora dintre noile căi rutiere, acestea din urmă nefiind proprietate a
municipiului Suceava.