·
Cadrele didactice se vor întrece în diverse competiţii
sportive, precum cele de şah, tenis de câmp, tenis de masă, cros, volei, volei,
street-ball, fotbal, darts, ciclism, badminton, înot şi pescuit sportiv.
Municipiul Suceava se asociază cu
Alianţa Sindicatelor de Învăţământ(ASI) în vederea realizării proiectului
„Spartachiada profesorilor”, care se va desfăşura în perioada 2-4 octombrie. În
acest sens, de la bugetul local se va aloca suma de 25.0000 de lei, scopul
proiectului constituindu-l promovarea unui mod de viaţă sănătos prin sport, a
valorilor toleranţei şi fair-play-ului, dar şi dezvoltarea relaţiei de comunicare
intre şi intrapersoanală. „Obiectivul
principal al acestui proiect îl constituie promovarea unui mod de viaţă sănătos
în rândul cadrelor didactice, valorificând potenţialul individual pin prisma
egalităţii de şanse şi a valorilor educaţiei pentru sănătate”, se arată
în expunerea de motive la proiectul de hotărâre, semnat de primarul Ion Lungu,
în care se mai precizează că evenimentul se adresează cadrelor didactice,
reprezentanţilor comunităţii şi oficialităţilor. Activităţile prinse în proiect
se vor desfăşura în sălile şi terenurile de sport puse la dispoziţie de unităţi
şcolare din reşedinţa de judeţ şi de Universitatea „Ştefan cel Mare”, 140 de
participanţi urmând a se întrece în diverse competiţii sportive, precum cele de
şah, tenis de câmp, tenis de masă, cros, volei, volei, street-ball, fotbal,
darts, ciclism, badminton, înot şi pescuit sportiv. Proiectul de hotărâre va fi
spus dezbaterii în şedinţa ext5raordinară de marţi a Consiliului Local.