10 septembrie 2014

Primăria Suceava, unic susţinător financiar al activităţii ramurilor sportive
·        „Ne dorim să se implice, la fel ca şi în alte părţi, şi capitalul privat, însă ştim cu ce se confruntă agenţii economici ”, a explică Ion Lungu, primarul Sucevei.

La începutul acestei săptămâni, de la bugetul local sucevean a fost disponibilizată suma de câte 100.000 de lei pentru fiecare dintre echipele de fotbal Rapid CFR şi de handbal, C.S. „Universitatea”, a făcut public, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. „Sperăm ca cele două obiective stabilite să fie atinse, respectiv echipa de fotbal şi cea de handbal să rămână acolo unde sunt, în Liga a doua, respectiv prima ligă”, iterează Lungu.  Şeful administrativului din reşedinţa  de judeţ susţine că, în ciuda contextului economico-financiar nefavorabil, în perioada trecută din 2014, puşculiţa bugetară municipală a susţinut financiar activitatea  ramurilor sportive  cu 1,1 milioane de lei. „În acest an, în condiţii de criză, am dat 1,1 milioane de lei la sport”, reliefează edilul-şef. Lungu a precizat că suma cea mai mare, de 550.000 de lei, a fost orientată către fotbal, după care urmează handbalul, cu 350.000 de lei şi ramurile sportive de la Clubul Sportiv Municipal, respectiv boxul, luptele, atletism, hochei, cu un total de  150.000 de lei, alte sporturi împărţind încă 50.0000 de lei. „Facem eforturi, nu este simplu în această perioadă grea, dar sunt - la fel cum am fost în ultimi 10 ani -, alături de sportul sucevean. Din păcate suntem cam singurii finanţatori. Ne dorim să se implice, la fel ca şi în alte părţi, şi capitalul privat, însă ştim cu ce se confruntă agenţii economici ”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei, exemplificând cu judeţul Botoşani, unde două firme finanţează sportul de circa 12 ani „lucru care se cunoaşte”.