·
În municipiul Suceava hoinăresc pe străzi şi printre
blocuri circa 1.500 de câini fără stăpân, până la sfârşitul anului urmând a fi
adunaţi aproximativ 1.000 dintre aceştia.
Circa 60 de câini fără stăpân din
municipiul Suceava au fost prinşi de pe străzi în ultima săptămână şi
transportaţi în adăposturile speciale ale Primăriei. Primarul Ion Lungu spune
că maidanezii au fost ridicaţi, în special, din prejma unităţilor de învăţământ
din toate cartierele urbei reşedinţă, dată fiind începerea de pe 15 septembrie
a anului şcolar 2014-2015. Edilul şef speră ca noul asociat al Primăriei,
societatea comercială Diasil Service, în colaborare cu serviciul specializat al
administrativului local, să-şi facă treaba, astfel încât să fie realizată norma
de 250 de canine vagabonde capturate
într-o singură lună. „Din ce mi s-a raportat, până în prezent au fost capturaţi
un număr de 60 de câini, ceea ce este mulţumitor pentru săptămână. Sperăm să atingem acel număr
prevăzut în contractul de colaborare pentru capturarea câinilor de pe străzi
şi ducerea lor în adăpost. Nu este
foarte uşor, însă cred că vom realiza ceea ce ne-am propus”, a declarat
Ion Lungu, primul gospodar al oraşului.
La începutul lunii septembrie, Primăria
municipiului Suceava a semnat contractul de asociere cu Diasil Service,
operator care, în perioada următoare, în cooperare cu Serviciul de ecarisaj din
cadrul Direcţiei de Ecologizare, se va ocupa de capturarea şi transportarea
câinilor fără stăpân în adăposturile de pe malul râului Suceava. Noul operator
va captura minim 250 de animale pe lună. La prinderea maidanezilor se vor
folosi crose speciale cu tije din aluminiu şi buclă la capăt, tratarea brutala
a câinilor fiind interzisă. Câinii foarte agresivi sau suspecţi de turbare pot
fi imobilizaţi cu ajutorul armelor cu săgeată care utilizează gaz carbonic
comprimat sau cu cartuşe pentru propulsarea seringilor cu substanţe
tranchilizante. În municipiul Suceava hoinăresc pe străzi şi printre blocuri circa
1.500 de câini fără stăpân, până la sfârşitul anului urmând a fi adunaţi
aproximativ 1.000 dintre aceştia.