26 septembrie 2014

Angajaţi la bursã, 29 de absolvenţi
·        Doar unul dintre încadraţi are studii superioare

Numai puţin de 80 de firme sucevene au avut standuri, ieri, la Bursa locurilor de muncã pentru absolvenţii promoţiei 2014, organizatã de Agenţia Judeţeanã pentru Ocuparea Forţei de Muncã Suceava. Cei mai mulţi angajatori prezenţi cu oferte de posturi vacante au provenit din Suceava, respectiv 32, după care au urmat cei din Cîmpulung Moldovenesc(26) şi Rădpuţi(12). Persoanele aflate în căutarea unui job au putut alege din 433 de locuri de muncã scoase la mezat, în Suceava fiind disponibile 177 dintre acestea, în Rădăuţi 65, iar în Cîmpulung Moldovenesc doar 63. Amatori s-au arătat 1.178 de participanţi, 480 luând parte la bursa din Suceava, 385 la cea din Rădăuţi şi 179 la cea din Cîmpulung Moldovenesc. Selectate în vederea încadrării au fost 514 de persoane, cele mai multe, 290 provenind din reşedinţa de judeţ, urmând, în ordine, municipiile Rădăuţi, cu 174 de potenţial angajaţi şi, respectiv Cîmpulung Moldovenesc, cu 77. „Angajatorii  au informat cã 29 dintre absolvenţii participanţi la interviuri au obţinut deja un post, 28 dintre ei având studii medii, iar unul este cu studii superioare”, a declarat purtătorul de cuvânt la AJOFM, Anca Capverde, care a menţionat cã, după ce se vor finaliza interviurile angajatorilor cu persoanele selectate, la o lunã de la închiderea bursei, vor fi publicate datele finale referitoare la statistica ocupării absolvenţilor din acest an.