Autorităţile sucevene
interzic accesul rumegătoarele din Botoşani
·
Maladia nu prezintă vreun pericol pentru sănătatea
oamenilor, atât carnea, cât şi laptele, inclusiv produsele obţinute din acestea
putând consumate fără nicio restricţie.
·
Consecinţele bolii sunt de ordin economic, întrucât
exemplarele bolnave pierd foarte mult în greutate, iar producţia de lapte scade
progresiv, chiar până la încetarea lactaţiei.
Direcţia Sanitară Veterinară şi
pentru Siguranţa Alimentelor Suceava va interzice accesul pe raza judeţului
Suceava a rumegătoarelor provenind din judeţul vecin, Botoşani. Aceasta după ce,
odată cu identificarea în raza lor de competenţă a unui focar de boala limbii
albastre, autorităţile sanitare veterinare botoşănene au instituit deja filtre în trafic.
Directorul executiv al DSVSA Suceava, Leon Postolache, spune că veterinarii din
Botoşani monitorizează circulaţia ovinelor, caprinelor şi bovinelor, iar dacă animalele
depistate provin din zonele de supraveghere şi protecţie instituite după declararea
focarului, acestea vor fi întoarse în localităţile de origine. „În judeţul Botoşani a fost confirmat,
marţi, un focar, aşteptăm de la ANVSA localităţile care sunt vizate şi vom
interzice circulaţia pe teritoriul judeţului nostru a bovinelor, ovinelor şi
caprinelor care provin din zonele respective. Totodată, medicii veterinari din
judeţ au declanşat o informare a crescătorilor şi, de asemenea, colegii noştri
vor fi prezenţi în târgurile de animale”, a declarat Leon Postolache.
Astfel, duminică veterinarii vor fi prezenţi în târgul din Vereşti, iar luni în
cel din Liteni, unităţi teritorial-administrative de graniţă cu judeţul Botoşani,
cât şi aflate în prejma râului Siret, apă curgătoare pe care ţânţarii sunt
întâlniţi în număr ridicat.
Directorul DSVSA a declarat, în
şedinţa Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă-Centrul local pentru
combaterea bolilor, că maladia se întâlneşte numai la rumegătoarele sălbatice
şi domestice, consecinţele acesteia fiind de ordin economic, întrucât
exemplarele bolnave pierd foarte mult în greutate, iar producţia de lapte scade
progresiv, chiar până la încetarea lactaţiei. Important de precizat este că
atât carnea, cât şi laptele, inclusiv produsele obţinute din acestea „se pot
folosi fără nicio restricţie”.
·
Pentru prevenire şi combatere sunt recomandate
dezinsecţii în zonele cu prezenţă masivă a ţânţarilor, inclusiv în adăposturilor pentru animale.
Boala limbii albastre afectează,
în principal oile, caprele şi vacile, agentul cauza fiind un virus transmis, în
special, de ţânţari. Maladia are un caracter sezonier, fiind frecvent întâlnită
înspre sfârşitul verii, în perioadele ploioase, în care numărul insectelor
hematofage este în creştere. O dată cu dispariţia acestora din urmă, dispare şi
boala, care poate însă reapărea în sezonul următor. „Boala este transmisă
de insectele adulte, care sug sângele de la animalele contaminate, iar prin
înţepături îl transmit exemplarelor sănătoase”, a subliniat dr. Leon
Postolache, director executiv la Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor Suceava, accentuând că boala limbii albastre „nu prezintă
vreun pericol pentru sănătatea oamenilor”.
Boala limbii albastre(bluetongue) este o maladie infecţioasă
caracterizată prin inflamarea catarală sau ulcero-necrotică a mucoasei nazale,
bucale şi a bureletului coronarian. Perioada de incubaţie este de 3-8 zile, iar
imediat după ce contactează virusul, animalele nu mai pot mesteca şi nici să se
deplaseze. Ca măsuri de prevenire şi combatere sunt recomandate reducerea
numărul de ţânţari, prin dezinsecţii în zonele cu prezenţă masivă acestora, inclusiv în adăposturile pentru animale.