Locuinţele ANL se vând în
rate, cu avans de 15 la sută
·
Până în prezent, sucevenii puteau să devină proprietari
pe spaţiile de locuit respective doar în urma plăţii integrale a valorii de
vânzare sau a contractării unui credit ipotecar.
Chiriaşii Primăriei Suceava vor
avea posibilitatea să-şi cumpere în rate apartamentele din blocurile construite
cu sprijin financiar guvernamental prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru
Locuinţe. Ordonanţa Guvernului nr. 6 din 23 iulie 2014 oferă beneficiarilor de
locuinţe ANL posibilitatea achiziţionării în rate lunare a spaţiilor de locuit,
cu un avans de minim 15% din valoarea de vânzare, deliberativul municipal
sucevean urmând a aproba o hotărâre care să modifice vechiul regulament de înstrăinare
a imobilelor în cauză. Până în prezent, conform acestui regulament, dar şi
contractelor de vânzare-cumpărare cadru aprobate de Consiliul Local la finele anului
trecut, sucevenii respectivi puteau să devină proprietari pe apartamentele ANL
doar în urma plăţii integrale sau a contractării unui credit ipotecar. Pe de
altă parte, dacă potrivit reglementărilor anterioare odată cu înstrăinarea locuinţelor
ANL se vindea şi terenul pe cote-părţi, aferent apartamentelor, de acum
înainte, „la dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinţei, titularul
contractului dobândeşte şi dreptul de folosinţă asupra cotei-părţi de teren
aferente acesteia, pe durata existenţei clădirii”.
Prin hotărâre a Consiliului Local
din decembrie 2013, este la bătaie sunt scoase, deocamdată, 21 de unităţii de
locuit situate în cartierele Obcini şi „Priveghetorii”, titularii contractelor
de închiriere solicitând cumpărarea apartamentelor şi garsonierelor în cauză. Pentru
perfectarea tranzacţiei, titularul contractului sau membrii familiei acestuia
nu trebuie să aibă în proprietate o altă locuinţă, iar venitul mediu brut pe
membru de familie, la data vânzării, nu va depăşi cu 100% salariul mediu pe
economie. Locuinţa astfel dobândite nu va putea fi înstrăinată decât după o
perioadă de 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Sumele obţinute din vânzarea apartamentelor şi garsonierelor ANL sunt destinate
exclusiv construirii de locuinţe, un comision de 1% din preţul de vânzare a
acestora făcându-se venit la bugetul local. Potrivit legii nr.152/1998,
locuinţele pentru tineri destinate închirierii se pot vinde titularilor
contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a
minim 1 an de închiriere neîntreruptă de către acelaşi titular, sau către
persoana către care s-a continuat închirierea, în condiţiile legii, fără ca
vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului.