21 septembrie 2011

Trei iţcăneni cu casele dărâmate de apele din lacul Lipoveni, ajutaţi de la bugetul local cu câte 5000 de lei



• Există şi familii cu pagube mici, în grădinile de legume, care au refuzat la sprijinul financiar oferit de autorităţile locale


Ajutoare financiare totale de peste 136.500 de lei(1,365 miliarde de lei vechi) vor primi familiile din cartierul Iţcani ale căror gospodării au fost potopite de apele din iazul de acumulare de la Lipoveni, administrat de Sistemul de Gospodărire a Apelor(SGA). Suma urmează a fi aprobată de Consiliul Local Suceava, în şedinţa de pe 29 septembrie, până acum fiind întocmită o listă cu 50 de păgubiţi care vor fi ajutaţi din fonduri de la bugetul municipiului. Potrivit declaraţiilor primarului Ion Lungu, 15 dintre sinistraţi vor primi câte 1500 de lei; 9-câte 2000 de lei; 11 câte 3000 de lei, iar 12 câte 4000 de lei. Trei proprietari din zonă care nu-şi mai pot reconstrui locuinţele şi care au pierdut inclusiv mobilier şi aparatură electro-casnică vor avea parte de sprijin de 5000 de lei fiecare.


„Au fost pagube importante, imense, existând case care nu mai pot fi recuperate. Noi am făcut tot posibilul pentru o despăgubire parţială din partea Primăriei municipiului Suceava, cei nemulţumiţi trebuind să se adreseze celor care le-au produs paguba, respectiv SGA”, subliniază edilul şef. La iniţiativa Primăriei, la cei afectaţi au ajuns şi materiale de construcţii în valoare de peste 20.000 de lei, acestea constând, printre altele, în 5 tone de var, 5 tone de ciment, 20 de metri cubi de cherestea, 500 de metri pătraţi de plăci OSB, 27 de metri cubi de nisip şi 25 de metri cubi de pietriş. Ion Lungu a precizat că a întâlnit şi familii cu pagube mici, în grădinile de legume, care au refuzat la sprijinul financiar oferit de autorităţile locale. În urmă cu mai bine de două săptămâni, într-o tentativă de golire controlată, 58 de gospodării iţcănene au fost invadate de apele deversate din lacul de acumulare de la Lipoveni