Oferta subevaluată întârzie, din nou, lucrările de asfaltare a celor 14 străzi
• ANRMAP urmează a se edifica asupra ofertei mici, pentru a ieşi învingător consorţiul câştigător tăindu-şi din profit, cheltuielile indirecte şi cheltuielile materiale
Contractul de execuţie aferent celui de al cincilea proiect POR al Primăriei Suceava ar putea fi semnat pe data de 9 septembrie anunţă primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Între timp, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice(ANRMAP) urmează a se edifica asupra ofertei mici pe care câştigătorul licitaţiei a făcut-o. „Marţi au fost semnate rapoartele procedurilor tehnice de către Direcţia Finanţelor Publice şi Primăria, iar în măsura în care nu va fi nicio contestaţie, pe 9 septembrie ar putea fi semnat contractul pentru reabilitarea străzilor. S-a mai întârziat, deoarece în urma discuţiilor avute la ANRMAP, s-a dispus ca participanţilor la licitaţie să li se solicite, din nou, o fundamentare a ofertei, având în vederea că aceasta a fost de sub 85%”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu, adăugând că respectivul contract ar putea fi parafat pe 9 septembrie. După o serie lungă de contestaţii şi acţiuni în instanţă, semnarea contractului privind modernizarea a 14 artere din cartierele oraşului a şi magistralei rutiere principale fusese stabilită pentru 29 august. Aceasta deoarece, la cea din urmă licitaţie electronică, adjudecată de consorţiul format din firmele sucevene Conbucovina, Florconstruct, Cominco şi Symmetrica nu se înregistrase încă nicio o contestaţie. Valoarea lucrărilor pe care această asociaţie le va face este de 28,5 milioane de lei fără TVA, una considerată drept subevaluată. Edilul şef crede că lucrările pot fi efectuate chiar şi în condiţiile unei oferte mai mici, firmele câştigătoare a licitaţiei tăindu-şi din profit, cheltuielile indirecte, cheltuielile materiale şi să intervină la „limita de supravieţuire” „Este ultimul proiect POR din cele 5 ale Primăriei şi el vine într-o anumită sincronizare cu ceea ce se întâmplă în centrul Sucevei, la parcajelor subterane, să vedem cum vom face sensurile giratorii”, a explicat edilul şef, Ion Lungu.