Despăgubiri de peste 140.000 de lei primesc 52 de inundaţi accidental la Iţcani
Plenul consilierilor suceveni a aprobat, după dezbaterile de ieri, acordarea de la bugetul local a unor despăgubiri parţiale pentru persoanele singure sau familiile din Iţcani care au fost afectate de revărsarea pârâului Dragomirna, în urma unei deversări efectuate de Sistemul de Gospodărirea Apelor(SGA) din lacul de acumulare de la Lipoveni. În baza anchetelor sociale, 52 de familii vor fi ajutate financiar, din vistieria bugetară alocându-se, în acest sens, 141.000 de lei. Alţi 6 iţcăneni au refuzat sprijinul bănesc, aceştia motivând că pagubele pricinuite de şuvoaie la grădinile proprii sunt minore. Comisiile executivului local au constata că apele scăpate de sub control au făcut stricăciuni în 58 de gospodării, fiind afectate 35 de case de locuit, dintre care 3 au suferit avarii la structură, iar alte două sunt în pericol de prăbuşire. La fel, inundate au fost 26 de anexe gospodăreşti şi 38 de beciuri, 6 fântâni fiind colmatate.
Sprijinul financiar variază de la 500 de lei la 5000 de lei pe gospodărie, în funcţie de mărimea stricăciunilor înregistrate după inundaţiile respective. Potrivit legii, în urma aprobării în Consiliul Local, primarul poate acorda ajutoare familiilor sau persoanelor singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi de alte situaţii deosebite. La iniţiativa Primăriei, la cei afectaţi au ajuns şi materiale de construcţii în valoare de peste 20.000 de lei, acestea constând, printre altele, în 5 tone de var, 5 tone de ciment, 20 de metri cubi de cherestea, 500 de metri pătraţi de plăci OSB, 27 de metri cubi de nisip şi 25 de metri cubi de pietriş. Consiliul Judeţean Suceava a ajutat 32 de familii cu câte 2.000 de lei, în şedinţa de ieri a legislativului, fiind aprobată încă o completare de 3.000 de lei pentru fiecare calamitat.