23 septembrie 2011

La Bursa de ieri,
Angajatori deosebit de exigenţi cu ultimii ieşiţi de pe băncile şcolii
• Agenţii economici suceveni s-au prezentat la Bursă foarte bine pregătiţi, dezideratul fiind ca şi absolvenţii să se ridice la nivelul exigenţelor angajatorilor, evidenţiază directorul executiv al AJOFM, Aurelia Focşa
• Anul acesta, în evidenţe au intrat şi vor avea parte ajutor de şomaj aproximativ 1000 de absolvenţi, dintre care circa 500 din municipiul Suceava
Cu o ofertă de 400 de slujbe vacante s-au prezentat ieri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, agenţii economici din judeţul Suceava, cea mai mare cerere de proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii fiind în reşedinţa de judeţ, unde angajatorii se aflau în căutarea a 200 de tineri. Organizatorul, Agenţia judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, remarcă, în premieră, o diversitate sporită a meseriilor solicitate, acestea variind de la cele de zidar, dulgher, lăcătuş mecanic, bucătar, ospătar şi continuând cu altele, precum cele de antrenor de fitness, inginer electrotehnic, inginer hidrotehnist, stomatolog şi agent de pază. „Sperăm ca din cei 500 de absolvenţi, pe care îi aşteptăm să vină aici, să-şi găsească câte un job mare parte dintre ei”, reliefează directorul executiv al AJOFM, Aurelia Focşa, adăugând că la târgul de slujbe de ieri au putut participa toţi sucevenii fără ocupaţie. Focşa a declarat că la bătaie sunt scoase şi locuri de muncă în străinătate, Norvegia şi Germania având nevoie de ingineri în construcţii civile, ingineri în energetică şi ingineri de proiectări aero-spaţiale. În schimb, în Austria se pot angaja persoanele care au calificare în mânuirea drujbei, iar în Cehia este nevoie de muncitori necalificaţi. Aurelia Focşa mulţumeşte angajatorilor care au venit cu locuri de muncă vacante de-a lungul anului, fapt care a dus la ocuparea a 16.000 de persoane aflaţi în căutarea unei slujbe, implicit la scădere continuă a ratei şomajului, aceasta ajungând, la începutul lui septembrie, la 4,16%. Directorul executiv al AJOFM consideră că operatorii economici suceveni s-au prezentat la Bursă foarte bine pregătiţi, dezideratul fiind ca şi absolvenţii să se ridice la nivelul exigenţelor angajatorilor. Oficialul instituţiei sucevene precizează că, de altfel, agenţii economici care încadrează absolvenţi din promoţia anului 2011 beneficiază de o subvenţie de 500 lei pe lună, timp de 1 an, pentru tinerii cu studii medii, 600 de lei în cazul celor cu studii liceale şi de 750 de lei pentru absolvenţii de studii superioare. Condiţia este ca absolventul să fie menţinut minim 2 ani în câmpul muncii, iar în cazul în care contractul de muncă este desfăcut din cauza angajatorului, acesta din urmă este obligat să returneze fondurile primite în ultimul an cu titlu de subvenţie. În evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei Muncă au intrat, şi vor avea parte ajutor de şomaj, aproximativ 1000 de absolvenţi, dintre care circa 500 din municipiul Suceava. „Absolvenţii au avut un termen de 60 de zile de la data absolvirii, în interiorul căruia puteau să-şi depună dosarul, în calitate de şomer aflat în căutarea unui loc de muncă. Dacă nu au făcut-o, acel termen a expirat”, pune în vedere şeful AJOFM Suceava, Aurelia Focşa.