Doar 30 la sută din alimentele pentru cei mai defavorizaţi suceveni au fost deja distribuite
• „Există şi zone care s-au mişcat mai greu”, arată şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur
Până acum, s-a distribuit numai aproximativ 30% din cantităţile de produse alimentare repartizate judeţului în baza programului comunitar de sprijinire a celor mai defavorizate persoane, aanunţat ieri, într-o întâlnire cu reprezentanţii mass media locale, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, „În cadrul programului european pentru alimentaţie, îj judeţul Suceava am adus alimente pentru cei aflaţi în dificultate. La ora aceasta sunt ridicate circa 30% din cantităţi şi distribuite către populaţie. Există şi zone care s-au mişcat mai greu dar, totuşi, procesul este în grafic”, a declarat şeful executivului judeţean. Judeţului Suceava îi sunt repartizate 2.888 de tone de alimente, în drept fiind 82.423 de persoane. Fiecare beneficiar va avea parte 13 kilograme de făină albă, 9 kilograme de făină de porumb, 8 kilograme de orez, 1,6 kilograme de paste făinoase, 1,5 kg de lapte praf şi un 1 kg de biscuiţi. Produsele alimentare provin din stocurile comunitare de intervenţie destinate celor mai defavorizate persoane, finanţarea asigurându-se din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în cadrul schemelor de reglare a pieţei. Acestea sunt date celor în drept prin intermediul serviciilor de asistenţă socială care funcţionează în cadrul primăriilor din judeţ. Primesc sprijinul în alimente în alimente beneficiarii de venit minim garantat, şomerii indemnizaţi, pensionarii cu pensii mai mici de 400 de lei şi persoanele cu handicap grav.