29 septembrie 2011

Sucevenii renunţă la locuinţele ANL cu chirie




• Aceştia îşi cumpără case de pe piaţa liberă, motivele fiind chiriile mari şi ridicarea subvenţiilor la plata acestora


Două familii sucevene care locuiau cu chirie în apartamente construite prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe(ANL) au predat cheile Biroului „Evidenţa şi administrarea imobilelor de locuit” al Primăriei. Demersul are loc după ce chiriaşii în cauză şi-au cumpărat câte o locuinţă de pe piaţa liberă şi, evident, nu mai îndeplineau condiţiile prevăzute de lege pentru a mai sta în casele statului din Ansamblul „Priveghetorii” al cartierului Burdujeni. În aceeaşi zonă şi din motive similare, doi beneficiari au renunţat la locuinţele de necesitate repartizate prin hotărâre a Consiliului Local către Parchetul de pe lângă judecătoria Suceava şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. În luna mai, deliberativul local a mai aprobat eliberarea unei garsoniere şi a unui apartament cu două camere din Ansamblul „Privighetorii”, în cauză fiind tineri care au trecut de 35 de ani şi care, conform reglementărilor în vigoare, nu mai au parte de chirie subvenţionată. În martie 2011, deliberativul municipal a stabilit noi chirii, acestea începând de la 317 lei pe lună pentru un apartament cu 2 camere şi cu suprafaţa de 63 de metri pătraţi şi ajungând până la 553 de lei pe lună, în cazul unui apartament cu 3 camere şi cu suprafaţă de 110 metri pătraţi. Actele normative prevăd că prelungirea relaţiei contractuale cu chiriaşii ANL se va face anual, inclusiv prin recalcularea chiriei, în conformitate cu Legea locuinţei nr.114/2006, republicată. Pentru titularii care nu au depăşit încă vârstă de 35 de ani, condiţiile iniţiale referitoare la cuntumul chiriei nu se schimbă. Chiria practicată pentru locuinţele ANL acoperă cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi pe teren, precum şi recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată, precum şi de un profit supus negocierii între părţi.