• Deşi prima celulă este aproape gata, pentru începerea depozitării este obligatorie obţinerea avizului de mediu, act care va fi eliberat doar după rezolvarea problemei epurării
Prima celulă a depozitului ecologic de deşeuri menajere care construieşte la Moara ar putea fi dată în folosinţă la sfârşitul anului 2011. Aceasta doar dacă, în perioada care a mai rămas, va fi depăşit un impediment destul de important, acela legat de rezolvarea problemei levigatului, adică a scurgerilor lichide din gunoiul umed şi apele pluviale. Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, principalul avantajat de deschiderea noii platforme, spune că pentru începerea depozitării este obligatorie obţinerea avizului provizoriu de mediu, iar acesta din urmă nu poate fi eliberat decât după ce staţia de epurare va fi construită şi dată în funcţiune. Lungu a dat de înţeles că se fac eforturi în acest sens, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, instituţie beneficiară a proiectului integrat judeţean de management al deşeurilor, susţinând că prima celulă este, deja, terminată. „În urma discuţiilor avute cu domnul preşedinte Gheorghe Flutur, din punct de vedere al capacităţii de depozitare, groapa este gata. Există, însă, unele probleme de mediu. Este vorba despre acea staţie de epurare care trebuie montată, dar sperăm şi încercăm ca, până la sfârşitul anului, depozitul să fie funcţional”, a declarat Lungu. De altfel, într-o descindere la faţa locului, constructorii de la obiectivul de la Moara ne-au declarat că cele două membrane ecologice epntru împiedicarea infiltraţiilor, cât şi conductele de colectare a levigatului, au fost deja montate. De asemenea, zilele trecute se lucra la tasarea ultimului strat de balast, intervenţie după care, teoretic, se poate trece la depozitarea propriu-zisă a gunoiului. În ceea ce priveşte staţia de epurare, muncitorii nu ne-au putut lămuri decât că aceasta este absolut necesară şi că ar trebui ridicată pe pârâul din preajma celulei.
• Din cauza întârzierilor, Primăria Suceava cheltuieşte până la 500.000 de lei pe lună cu transportarea deşeurilor menajere pe platforma de la Botoşani
Amplasamentul de la Moara al depozitului ecologic este situat la aproximativ 1 km nord-vest de satul Moara şi la 1 km nord-est de Vornicenii Mici. Valea din vestul obiectivului este străbătută de un canal de scurgere care se varsă în Şomuzul Mare, afluent al râului Siret. Prima celulă a gropii de gunoi de la Moara se întinde pe o suprafaţă de 7,5 hectare şi va asigura procesarea a 100.000 de tone de deşeuri pe an. Constructorul este Asocierea Alpine Bau GMBH Salzburg Wals şi Cominco Bucureşti, valoarea contractului fiind de 18,73 milioane de lei, termenul de finalizare fiind stabilit pentru sfârşitul anului 2011. Succesiv, darea în folosinţă a primei celule a gropii din preajma urbei reşedinţă a fost preconizată pentru finele anului 2010, iar mai apoi, pentru primăvara lui 2011. Din cauza întârzierilor, Primăria Suceava cheltuieşte până la 500.000 de lei pe lună cu transportarea deşeurilor menajere pe platforma de la Botoşani. Din informaţiile pe care le deţinem, anunţul de participare la licitaţie pentru proiectarea, construirea şi punerea în funcţiune a staţiei de tratare a levigatului, staţiei de sortare, inclusiv a facilităţilor auxiliare depozitului ecologic de la Moara era estimat a fi publicat în trimestrul al treilea al anului, din care a rămas mai puţin de o lună. De precizat este că atât Consiliul Judeţean, cât şi Prefectura şi Agenţia pentru Protecţia Mediului au promovat proiectul Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Suceava, acesta având o valoare de circa 64 milioane de euro. Proiecte prevede construirea a două depozite de deşeuri municipale la Moara şi Pojorîta, a 5 staţii de transfer, precum şi a infrastructurii necesare colectării şi transportului deşeurilor, inclusiv a colectării selective în mediul urban şi rural.