Absenţele copiilor lasă părinţii fără alocaţia de susţinere familială
• Nouă familii au fost penalizate cu o reducere a sumei cuvenite, iar o alta a fost suspendată de la plată
• Urmare a introducerii acestei prestaţii sociale, frecvenţa la ore s-a îmbunătăţit, arată Mirela Florea director executiv al AJPS
Mai multe familii din judeţul Suceava au suferit penalizări ori şi-au pierdut temporar alocaţia de susţinere familială, cauza constând în ceea că minorii şcolari nu prea dau pe la ore. Numărarea absenţelor nemotivate se face o dată pe semestru, iar după evaluarea, de către Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, a circa 60% din situaţia cu prezenţa la cursuri, nouă familii au fost penalizate cu reduceri a sumei cuvenite, iar o alta a fost suspendată de la plată. „Semestrial, în baza unui protocol, Inspectoratul Şcolar ne trimite baza de date cu absenţele, fie le motivate sau nemotivate. Nu toţi elevii au absenţe nejustificate, însă facem o analiză, iar acolo unde se constată că numărul de absenţe este mai mare decât cele prevăzut prin actele normative, se trece la diminuarea alocaţiei sau suspendarea acesteia”, declară directorul executiv, Mirela Florea. Alocaţia de susţinere familială se acordă familiilor care au venituri sub 350 de lei pe membru, cuantumul prestaţiei financiare fiind calculată în funcţie de numărul de copii, precum şi de tipul familiei: biparentală sau monoparentală. Astfel, lunar, o familie poate beneficia de o sumă cuprinsă între 90 de lei şi 200 de lei. Familiile în care există copii de vârstă şcolară primesc alocaţie doar în condiţiile în care minorii frecventează şcoala. Dacă respectivii copii nu urmează cursurile unei unităţi de învăţământ, alocaţia nu se acordă. Cuantumul alocaţiei se diminuează cu 10% în cazul în care elevul are 10 absenţe nemotivate, cu 20% pentru un număr cuprins între 10 şi 20 de absenţe, iar suspendarea intervine la peste 20 de absenţe nemotivate. În situaţia în care, în perioada imediat următoare de 3 luni, copilul are o frecvenţă la cursuri de 100%, familia penalizată este repusă în plată. „Dacă unul dintre şcolarii din familie depăşeşte numărul de absenţe stabilit, de suferit va avea toată familia, deoarece alocaţia este una familială şi nu pentru copii”, explică Mirela Florea, adăugând că, urmare a introducerii acestei prestaţii sociale de la 1 ianuarie 2011, data aplicării Legii nr. 277, frecvenţa la ore s-a îmbunătăţit. În judeţul Suceava există 11.200 de familii beneficiare ale alocaţiei de susţinere familială.