Posibil parteneriat pentru
Cinci parcări supraterane în cartierele Sucevei
• O amenajarea pilot, experimentală, cu 200 de locuri, are ca ţintă cartierul „George Enescu” şi costă circa 2 milioane de euro
O firmă românească sub patronaj canadian a venit la Suceava cu o propunerea unui parteneriat pentru construirea, în cvartalele urbei reşedinţă de judeţ, a mai multe parcări supraterane de reşedinţă. Societatea Lavalin a făcut o ofertă de amenajări de capacităţi diverse, un exemplu care s-ar putea preta la cartierele municipiului fiind o parcare de 200 de locuri, pe 1.363 de metri pătraţi la bază şi o arie desfăşurată de 3.627 de metri pătraţi. Imobilul ar avea parter şi trei niveluri, costurile însumând aproximativ 2 milioane de euro, adică peste 9000 de euro de fiecare loc de parcare. Şeful executivului local, Ion Lungu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că Primăria ar fi dispusă să vină cu terenul necesar şi să intre într-un parteneriat pe care îl va înainta spre aprobare Consiliului Local. Edilul şef crede că între blocurile din cartiere ar putea fi înfiinţare 5 asemenea parcări, pentru început, o amenajarea pilot, experimentală, având ca ţintă cartierul „George Enescu”. Dacă este necesar, municipalitatea va iniţia şi o consultare publică în acest sens. „O problemă a municipiului Suceava este lipsa parcărilor, Cartierul George Enescu este cel mai aglomerat şi are străzile cele mai înguste. Vom avea în vedere mai multe variante, iar eu încerc să fiu optimist. Este posibil să existe cetăţeni dispuşi să dea banii necesari şi să aibă un loc de parcare permanent”, explică primarul Ion Lungu. După regula „primul venit, primul parcat”, administraţia locală a amenajat parcări normale de reşedinţă în zonele „Belvedere” şi pe Aleea „Jupiter”. Amenajări similare s-au făcut şi în cartierul Burdujeni, în urma reducerii suprafeţei unor trotuare, prin această procedură lucrându-se şi altele de pe Aleea „Lalelelor” din Geroge Enescu”. De asemenea, în curs de construire sunt parcajele subterane din centrul oraşului, cu 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri.