• După data de 15 iulie este aşteptată o redistribuire a fondurilor, sumele rămase disponibile urmând a fi orientate înspre judeţele în care solicitările sunt mai mari
În cadrul Sesiunii a doua a Programului de finanţare “Casa verde” pentru persoane fizice au fost depuse 902 cereri, cu 289 i mai multe faţă de cea dintâi sesiunea, care s-a derulat în anul 2010 şi în interiorul căreia au fost admise 557 de cereri de solicitări, informează comisarul şef regional de mediu, Diana Mihaela Găşpărel. Şefa Comisariatului Regional Suceava al Gărzii de Mediu precizează că, anul trecut, sucevenii au depus proiecte pentru 3,492 milioane lei, suma aprobată fiind de 3,708 milioane de lei. În sesiunea din 2011, solicitările sunt cu aproximativ 35% mai mari decât în cea din 2010, respectiv de 5,416 milioane de lei. Deoarece plafonul a fost depăşit, instituţiile responsabile sucevene se aşteaptă la o suplimentare sau o redistribuire de fonduri. „Suma aprobată pentru judeţul Suceava în cadrul acestui program a fost de 3,175 milioane de lei, după data de 15 iulie fiind propusă a se realiza o redistribuire a fondurilor, în sensul că sumele rămase disponibile se vor redistribui în judeţele în care solicitările sunt mai mari decât valorile repartizate iniţial. Acest lucru demonstrează un interes din ce în ce mai mare al cetăţenilor pentru acest program ce-şi propune să sprijine iniţiativele, atât cele ale persoanelor fizice, cât şi ale persoanelor juridice, de instalare a sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire”, subliniază comisarul şef regional Diana Mihaela Găşpărel.