20 septembrie 2011

PRM Suceava cere reintroducerea uniformelor şcolare


Uniformele ar trebui reintroduse obligatoriu în şcoli, crede vicepreşedintele judeţean al Partidului România Mare Suceava, Vasile Cerlincă. Viceliderul sucevean al PRM s-a gândit la această cerinţă după ce a participat la deschiderea anului şcolar la una dintre unităţile de învăţământ din municipiul Suceava şi a fost izbit neplăcut de masa pestriţă reprezentată de îmbrăcămintea elevilor. „Am participat la inaugurarea anului şcolar, frumoasă într-adevăr, însă, văzând ce este în curtea şcolii, am crezut că sunt în preajma unei discoteci. Fiecare elev era îmbrăcat altfel: unul în roşu, altul în alb, unul cu tricou, altul în cămaşă, unul cu geacă. altul cu haină. Nu se poate aşa ceva la o unitate şcolară, asta nu însemnă educaţie”, arată Cerlincă. Acesta spune că în ţările civilizate, fiecare dintre unităţile de învăţământ îşi alege câte o uniformă reprezentativă, de o numită croială şi culoare, cu care cursanţii se mândresc şi care, de cele mai multe ori, ajunge un adevărat brand şcolar. Pe de altă parte, vicepreşedintele PRM crede că hainele extravagante de ultimă oră pe care şi le permit unii dintre elevi, creează un adevărat sentiment de inferioritate în rândul colegilor fără posibilităţii financiare, punându-i într-o postură delicată chiar şi pe profesori. Cerlincă cere parlamentarilor de Suceava să promoveze un proiect de hotărâre în acest sens, susţinând că măsura nu este una de sorginte comunistă. „Fac apel al parlamentarii suceveni să ridice problema în Parlamentul României sau chiar să iniţieze un proiect de lege prin care să fie introdusă în şcoli uniforma obligatorie. O să fiu acuzat că vreau ca să fie iar ca pe vremea comunismului, însă atunci era ordine şi disciplină, iar elevul era elev”, a reliefat vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PRM Suceava. Vasile Cerlincă consideră, de asemenea, ar trebui să se interzică prezenţa la ore cu telefoane mobile, acestea distrăgând elevilor atenţia de la preocupările şcolare.