21 martie 2010


Vasile Cerlincă, vicepreşedinte PRM Suceava
PD-L şi Băsescu au bătut palma cu UDMR pentru revizuirea Constituţiei
Pentru a perpetua puterea PD-L şi Guvernul Boc, preşedintele Traian Băsescu le-a promis udemeriştilor posturi în Guvern şi revizuirea Constituţiei, susţine vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Cerlincă. Acesta a declarat, într-o conferinţă de presă, că de pe urma trocului dintre cele două formaţiuni, UDMR are în Cabinetul Emil Boc un vicepremier şi trei miniştri. Viceliderul peremist sucevean avertizează că, în baza aceleiaşi „înţelegeri josnice”, vine la rând modificarea legii supreme a ţării şi, în acest sens, a dat ca exemplu afirmaţiile făcute zilele acestea de liderii maghiari. Printre acestea şi cele referitoare la declaraţiile unor deputaţi UDMR, conform cărora 2010 va fi anul îndeplinirii tuturor dorinţelor şi câştigării autonomiei faţă de autorităţile româneşti. „Înainte de alegeri, UDMR a mers alături de PNL şi PSD, iar în turul al doilea, după ce a văzut rezultatul la alegerile prezidenţiale, s-a lipit rapid de PD-L, portocalii primindu-i cu braţele deschise pentru a putea guvern”, relevă Vasile Cerlincă. Dl Cerlincă a criticat şi faptul că de Ziua naţională a maghiarilor, pe 15 martie, s-a dat liber în Senat, menţionând că pentru aceasta ar trebui să le fie ruşine parlamentarilor, premierului Boc şi preşedintelui Băsescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu